Lista simbolurilor muzicale

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia From Wikipedia, the free encyclopedia

Remove ads

Simbolurile muzicale moderne sunt semne, marcaje și simboluri utilizate de majoritatea muzicienilor, indiferent de stilul sau genul pe care aceștia în abordează.

Linii:

Thumb Portativul este spațiul format din cinci linii paralele și patru spații, pe care sunt notate notele și alte simboluri muzicale. Fiecărui sunet din scara uniform temperată îi revine o linie sau un spațiu pe portativ, în funcție de cheia înscrisă în partea stângă a portativului. Spre exemplu, dacă cheia SOL este folosită, atunci primei linii îi corespunde nota Mi (E4, care se află deasupra lui C4, numit și C mijlociu), primului spațiu nota Fa (aflată la un semiton distanță de Mi), celei de-a doua linii Sol, celui de-al doilea spațiu La, ș.a.m.d. Portativul general constă în reunirea a două portative de cinci linii, având o linie suplimentară imaginară la mijloc. Pe portativul general se scrie muzica pentru două, trei și patru voci, armonice și polifonice.
Thumb Linii suplimentare sunt folosite în cazul în care cele cinci linii ale portativului nu sunt suficiente pentru a nota sunete mai acute sau mai grave. Aceste linii sunt considerate o continuare a portativului de bază, putând fi folosite atât deasupra, cât și dedesubtul acestuia.
Thumb Bara de măsură este folosită pentru separarea măsurilor. În cazul portativului general, aceasta se prelungește (în sus sau în jos) pentru a-l cuprinde în întregime.
Thumb Bara dublă se folosește pentru delimitarea a două secțiuni sau fraze muzicale și în cazul în care intervine, în melodie, o schimbare de tempo, de ritm sau de tonalitate.
Thumb Bara punctată se folosește pentru divizarea măsurilor lungi în segmente mai scurte, pentru a fi citite și înțelese mai ușor.
Remove ads

Cheile muzicale:

Thumb Cheia Sol
Thumb Cheia Do
Thumb Cheia Fa
Thumb Cheie neutră

Pauze:

Valoarea notelor și a pauzelor:

Relații între note:

Ornamente:

Octave:

Notație specifică anumitor instrumente:

Digitația la chitară:

Semnele ce indică digitația folosită pentru chitară pot fi scrise sub, deasupra sau lângă notele muzicale asociate lor.

Mai multe informații Simbolul, Spaniolă ...
Loading related searches...

Wikiwand - on

Seamless Wikipedia browsing. On steroids.

Remove ads