Patricius

Titlul de patricius, la plural, patricii, a fost transformat în Imperiul Roman târziu de Constantin cel Mare într-un înalt titlu onorific, acordat doar celor mai apropiați confidenți ai împăratului. Aceștia erau astfel simbolic asimilați rudelor împăratului. Ulterior, titlul a fost acordat adesea înalților militari, precum magister militum; cercul persoanelor cărora li se acorda titlul se schimba însă. În Imperiul Roman de Apus, titlul de patricius a caracterizat, cel târziu de la Constantius al III-lea, pe cel mai puternic magister militum, care, în secolul al V-lea, a determinat de obicei soarta Occidentului. În acest context, este de înțeles că, chiar și după căderea Imperiului Roman de Apus în 476, comandanți militari precum Odoacru și Theodoric cel Mare au încercat să obțină titlul care, în Occident, în combinație cu titlul de comandant militar, conferă de facto o putere aproape egală cu cea a împăratului: magister militum et patricius era de facto șeful guvernului. În plus, și înalți funcționari civili puteau fi patricii.

În Imperiul Roman de Răsărit, titlul nu avea o semnificație corespondentă, dar era totuși foarte exclusivist: în secolele al V-lea și al VI-lea, un patricius trebuia să fi fost consul, magister militum, magister officiorum, praefectus praetorio sau prefect al orașului Roma sau Constantinopol – astfel, titlul era rezervat doar unui cerc foarte restrâns de demnitari în funcție sau foști demnitari. Titlul trebuia să amintească de familiile senatoriale patriciene din Republica Romană și din perioada imperială timpurie, care se bucurau de un prestigiu social enorm. Totuși, acesta nu era asociat cu apartenența la o anumită clasă nobilă, deoarece titlul nu era ereditar; astfel, el era acordat și „barbarilor” care se dovediseră a fi militari valoroși. După sfârșitul Imperiului Roman de Apus, împăratul din Răsărit a acordat acest titlu chiar și unor conducători barbari, printre care, după cum s-a menționat, Teoderic cel Mare și, în 508, posibil și regelui franc Clovis I. Datorită acestui titlu, ei puteau acționa în teritoriile lor ca viceîmpărați.

Patricius a fost un titlu obișnuit în Imperiul Roman de Răsărit până la sfârșitul Antichității Târzii și a rămas astfel (ca Patrikios) și în perioada bizantină medievală, până în secolul al XII-lea. În Bizanțul postantic, titlul a fost acordat și comandanților anumitor theme și, în curând, adesea și senatorilor, pierzându-și astfel caracterul exclusiv.

Patricius

Bibliografie

Vezi și

Wikiwand - on