Răzvan Theodorescu

Emil Răzvan Theodorescu (n. 22 mai 1939, București, România – d. 6 februarie 2023, București, România) a fost un istoric de artă și politician român, membru titular al Academiei Române (din 2000) și vicepreședinte al acesteia (din 20 aprilie 2018^[4], reales la 4 mai 2022^[5]). A fost senator din partea PSD în legislatura 2000-2004 și ministru al culturii.

Răzvan Theodorescu
Date personale
Născut	22 mai 1939 București, România[1]
Decedat	6 februarie 2023 (83 de ani)[2] București, România[1]
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	istoric de artă politician cadru didactic universitar[*]​ istoric
Limbi vorbite	limba română[3]
Senator al României
În funcție 17 decembrie 2004 – ianuarie 2009
Circumscripția	Botoșani
Legislatură	legislatura 2004–2008[*]​
Grup parlamentar	Partidul Social Democrat
În funcție decembrie 2000 – ianuarie 2005
Circumscripția	Iași[*]​
Legislatură	legislatura 2000–2004[*]​
Ministru al culturii
În funcție 28 decembrie 2000 – 28 decembrie 2004
Precedat de	Ion Caramitru
Succedat de	Mona Muscă
Vicepreședinte în Academia Română
Premii	Premiul Herder (1993) Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*]​ honorary doctor of the Valahia University of Târgoviște[*][[honorary doctor of the Valahia University of Târgoviște |​]] (4 februarie 2010)
Partid politic	PSD
Alma mater	Universitatea din București
Membru titular al Academiei Române
Modifică date / text

Biografie

La data de 9 februarie 1990, Răzvan Theodorescu a fost numit în funcția de președinte al Radioteleviziunii Române.^[6] A fost criticat pentru manipulările proferate de Televiziunea Română sub directoratul său, în legătură cu mineriada din iune 1990.^[7]

La 14 decembrie 2004 a fost numit în funcția de membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.^[8]

În ianuarie 2007 a fost ales membru în două academii din sud-estul Europei: Academia albaneză și Academia macedoneană.^[9]

În 2008 a fost desemnat ambasador al Alianței Civilizațiilor pentru România.

A fost membru al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR).^[10]

Răzvan Theodorescu a fost laureat al Premiului Herder (1993) și a fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor.^[11]

Răzvan Theodorescu a încetat din viață în data de 6 februarie 2023 la București. A fost înmormântat pe 8 februarie 2023 la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare.^[12]

Lucrări publicate

Răzvan Theodorescu a publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească și europeană și circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate.

• Mănăstirea Dragomirna (1965)
• Mănăstirea Bistrița (1966)
• Biserica Stavropoleos (1967)
• Bizanțul, Balcanii și Occidentul la începuturile culturii medievale românești (Secolele X-XIV) (Editura Academiei Române, 1974)
• Un mileniu de artă la gurile Dunării (400-1400) (Editura Meridiane, București, 1976)
• Itinerarii medievale (Editura Meridiane, București, 1979)
• Piatra celor trei prelați (Editura Meridiane, București, 1979)
• Apel la istorie (Editura Sport-Turism, București, 1980)
• Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800) - 2 vol. (Editura Meridiane, București, 1992)
• Drumuri spre ieri (Editura Fundației Culturale Române, București, 1992)
• Cele 900 zile ale „manipulării” (Editura Tinerama, București, 1994)
• Pictura murală moldovenească din secolele XV și XVI (Editura UNESCO, București, 1995)
• Românii și Balcanicii în Civilizația sud-est europeană (Editura Enciclopedică, București, 1999)
• Puțină Istorie (Editura Fundației Culturale Române, București, 1999)

Distincții

A fost distins cu mai multe titluri, printre care:^[13]

• Ordinul Artelor și Literelor al Republicii Franceze, în grad de Cavaler, 1997
• Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Ofițer, 2000
• Ordinul Artelor și Literelor al Republicii Franceze, în grad de Comandor, 2003
• Ordinul „Crucea Moldavă”, 2003
• Cavaler al „Crucii Căzăcești cu spade”, Ucraina, 2004
• Ordinul „Crucea Sf. Apostol Andrei”, 2004
• Cavaler al Ordinului Purtătorilor de Cruce ai Sfântului Mormânt, Ierusalim, 2004