Tabernacul

From Wikipedia, the free encyclopedia

Tabernacul
Remove ads

Tabernacolul[1] (uneori tabernacul și, învechit, tabernaclu) este dulăpiorul dintr-o biserică catolică în care se păstrează pâinea consacrată euharistic. Acesta poate fi realizat din piatră, metal sau lemn. Este așezat, de obicei, în spatele altarului.

Thumb
Tabernaculul bisericii Sankt Nikolaus din Haslach an der Mühl, în Austria Superioară: dulăpiorul euharistic se află sub crucifix.
Thumb
Tabernacol medieval dezafectat, Biserica fortificată din Ighișu Nou. Balamalele fostei uși pot fi observate în dreapta imaginii.
Thumb
Fostul tabernacol al Bisericii medievale din Lopadea, dezafectat odată cu Reforma protestantă.
Remove ads

Etimologie

Etimologia cuvântului este latină. Tabernaculum înseamnă încăpere (tavernă) mică, inclusiv cu sensul de „cort”.[2]

Cuvântul tabernacul (cu variantele tabernacol, tabernaclu) a pătruns în română prin intermediu francez respectiv italian (în italiană tabernacolo, în franceză tabernacle).[3] Cuvintele tabernacolo respectiv tabernacle au drept origine același cuvânt latin medieval tabernaculum.[4] În traducerea latină a Bibliei, Vulgata, termenul a fost folosit pentru a desemna Cortul întâlnirii, confecționat de evrei în timpul Exodului, ca Dumnezeu să locuiască în mijlocul lor.

Remove ads

Note

Bibliografie

Legături externe

Loading related searches...

Wikiwand - on

Seamless Wikipedia browsing. On steroids.

Remove ads