Zinc

Zincul este un element chimic care are simbolul Zn și numărul atomic 30. Zincul este un metal de culoare albăstruie spre alb, care devine maleabil în jurul a 100°-150 °C. Se obține din minereuri și din compuși, fiind folosit în aliaje cu alte metale pentru protejarea acestora împotriva oxidării (ruginirii).

Zinc
Cupru ← Zinc → Galiu -     30 Zn                                                                                                                                                                                                                                           Zn Cd Tabelul complet • Tabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr	Zinc, Zn, 30
Serie chimică	metale de tranziție
Grupă, Perioadă, Bloc	12, 4, d
Densitate	7140 kg/m³
Culoare	cenușiu albăstrui
Număr CAS	7440-66-6
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică	65,409 u
Rază atomică	135 (142) pm
Rază de covalență	131 pm
Rază van der Waals	139 pm
Configurație electronică	[Ar]4s2 3d10
Electroni pe nivelul de energie	2, 8, 18, 2
Număr de oxidare
Oxid
Structură cristalină	hexagonală
Proprietăți fizice
Fază ordinară	solid
Punct de topire	419,5 °C, 692,68 K
Punct de fierbere	907 °C, 1180 K
Energie de fuziune	kJ/mol
Energie de evaporare	kJ/mol
Temperatură critică	K
Presiune critică	Pa
Volum molar	m³/kmol
Presiune de vapori	192,2 Pa bei 692,73 K
Viteza sunetului	m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)
Capacitate termică masică	J/(kg·K)
Conductivitate electrică	S/m
Conductivitate termică	120 W/(m·K)
Prima energie de ionizare	906,4 kJ/mol
A 2-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_2}}} kJ/mol
A 3-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
A 4-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică text

În antichitate, înainte de a fi identificat ca element chimic, zincul era folosit pentru obținerea alamei. Un aliaj conținând aproximativ 87% zinc s-a găsit în unele ruine preistorice din Transilvania. Printre cele mai importante se numără alama, bronzul comercial, aluminiu de sudura și alpaca. Zincul nu e considerat toxic, totuși dacă se inhalează oxid de zinc (ZnO) apare o tulburare cunoscută sub numele de "tremurat de zinc".

În Europa modernă, zincul metalic a fost redescoperit de Margraff în 1746, prin reducerea calaminei cu mangalul.

Etimologie

Denumirea de zinc provine din cuvântul german zink, care înseamnă zinc.

Caracteristici fizico-chimice

Zincul pur este de culoare gri-argintie. La expunerea la aer reacționează cu dioxidul de carbon și oxigenul, formând un strat gri-mat.

Masa atomică a zincului este de 65,38 uam. Configurația electronilor este următoarea: [ Ar ]4s²3d¹⁰. Una dintre cele mai importante caracteristici chimice este faptul că reacționează cu acid clorhidric cu efervescență, rezultând clorură de zinc și hidrogen după reacția:

Zn + 2HCl = ZnCl₂ + H₂

În timpul reacției se degajă o mare cantitate de hidrogen gazos, deci se poate face testul de hidrogen.

Zincul este un element esențial pentru toate viețuitoarele. În mâncarea oamenilor, zincul e regăsit în: susan, mac, lucernă, țelină, muștar, fasole, fructe cu coajă lemnoasă, migdale, grâu întreg, semințe de dovleac și cele de floarea-soarelui, coacăz negru, pește, ouă, fructe de mare, carne de porc și cea a păsărilor de curte, produse lactate.

Istoric

Zincul a fost un factor important în procedeul de descoperire al bateriei, astfel savantul Alessandro Volta l-a utilizat pentru a inventa Pila Volta, prima baterie din lume. Ea era alcătuită din diferite straturi succesive de cupru, zinc și postav îmbibat în acid sulfuric, care produceau curent electric. Această invenție a fost făcută în anul 1800.

Utilizare

Este utilizat pentru protejarea suprafețelor din fier și oțel împotriva coroziunii, printr-un proces numit galvanizare.^[1] Sârma ghimpată, panourile ondulate din fier pentru acoperișuri sau caroseriile mașinilor sunt galvanizate prin electrogalvanizare sau prin scufundare în zinc topic.