apel

română

Etimologie

Din franceză appel.

Pronunție

• AFI: /aˈpel/

Substantiv

Declinarea substantivului apel
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	apel	apeluri
Articulat	apelul	apelurile
Genitiv-Dativ	apelului	apelurilor
Vocativ	'	'

1. citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc.
2. chemare scrisă sau orală adresată maselor, unei colectivități etc.
3. cerere, rugăminte.
4. acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară și judecarea în fond a procesului.
5. producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică.

Sinonime

• 1: chemare
• 2: (pop.) strigare, cerere

Cuvinte derivate

• apela
• apelabil
• apelant
• apelativ
• apelațiune, apelație

Cuvinte compuse

• curte de apel

Locuțiuni

• A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela

Traduceri

o chemare

coreeană: 부름 (한국어) (bureum) engleză: call (English), appeal (English) esperanto: apelo (Esperanto) finlandeză: kutsu (suomi) franceză: appel (français) m. germană: Ruf (Deutsch) m., Appell (Deutsch) m. greacă: έκκληση (Ελληνικά) f.

italiană: appello (italiano) portugheză: chamada (português) f. rusă: зов (русский) (zov) m. slovenă: klic (slovenščina) spaniolă: convocatoria (español) suedeză: kallelse (svenska)

Referințe

• DEX online