conjuga

română

Etimologie

Din latină conjugare. Confer franceză conjuguer.

Pronunție

• AFI : /kon.ʒu'ga/

Verb

Conjugarea verbului (se) conjuga
Infinitiv	a (se) conjuga
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) conjug
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) conjuge
Participiu	conjugat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză.
2. (v.refl.) (despre verbe) a fi flexibil.
3. (v.refl.) (fig.) a se îmbina, a se împleti, a se uni.

Sinonime

• 3: îmbina, împleti, uni

Cuvinte derivate

• conjugal
• conjugare
• conjugat

Traduceri

a modifica formele unui verb

catalană: conjugar (català) cehă: časovat (čeština) ebraică: להטות (le'hat'ot) (עברית) engleză: conjugate (English) esperanto: konjugi (Esperanto) finlandeză: taivuttaa (suomi) franceză: conjuguer (français) germană: konjugieren (Deutsch)

greacă: κλίνω (Ελληνικά) latină: conjugare (Latina) neerlandeză: vervoegen (Nederlands) spaniolă: conjugar (español) suedeză: böja (svenska) turcă: tasrif etmek (Türkçe)

Referințe

• DEX online