duium

română

Etimologie

Din turcă doyum.

Pronunție

• AFI: /duˈjum/

Substantiv

Declinarea substantivului duium
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	duium	duiumuri
Articulat	duiumul	duiumurile
Genitiv-Dativ	duiumului	duiumurilor
Vocativ	duiumule	duiumurilor

1. mulțime, grămadă, gloată, droaie (de ființe, obiecte, întâmplări etc.).

Locuțiuni

• (loc.adv.) Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online