intriga

română

Etimologie

Din franceză intriguer, italiană intrigare.

Pronunție

• AFI: /in.tri'ga/

Verb

Conjugarea verbului intriga
Infinitiv	a intriga
Indicativ prezent pers. 1 sg.	intrig
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să intrige
Participiu	intrigat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) (la pers. 3) a deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri.
2. (v.intranz.) (înv.) a face sau a băga intrigi; a unelti, a complota.

Cuvinte derivate

• intrigat

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• arginți
• giranți

Referințe

• DEX '98 via DEX online