predicat
From Wiktionary, the free dictionary
Remove ads
română
Etimologie
Din franceză prédicat < latină praedicatum.
Pronunție
- AFI: /pre.di'kat/
Substantiv
| Declinarea substantivului predicat | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | predicat | predicate |
| Articulat | predicatul | predicatele |
| Genitiv-Dativ | predicatului | predicatelor |
| Vocativ | predicatule | predicatelor |
- (gram.) parte principală a propoziției, care arată o acțiune, o stare sau o însușire a subiectului.
- (log.) termen al unei judecăți care afirmă sau neagă ceva despre subiect.
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Remove ads
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads