provoca

Vezi și : provocă

română

Etimologie

Din latină provocare. Confer franceză provoquer.

Pronunție

• AFI: /pro.voˈka/

Verb

Conjugarea verbului provoca
Infinitiv	a provoca
Indicativ prezent pers. 1 sg.	provoc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să provoace
Participiu	provocat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a ațâța, a întărâta, a incita pe cineva (sfidându-l); spec. (jur.) a aduce pe cineva (prin acte de violență, lezarea demnității sau alte fapte ilicite) într-o stare de surescitare favorabilă comiterii unei infracțiuni.

   Îl provoacă la luptă.

2. a avea drept urmare; a determina, a constitui, a cauza, a prilejui, a pricinui.

   Injecția i-a provocat o senzație de înviorare.

3. (spec.) a produce intenționat un eveniment, un proces, un fenomen; a stârni.

   A provoca cuiva o supărare.

4. a chema, a invita pe cineva să participe la o competiție, la o întrecere.

Sinonime

• 1: instiga, asmuți, chema, invita, (înv.) provocarisi
• 2: cauza, crea, da, determina, face, pricinui, produce, stârni
• 3: cauza, pricinui, produce, (pop.) cășuna, (înv.) trage

Cuvinte derivate

• provocabil
• provocant
• provocare
• provocat
• provocator, provocător
• provocație

Traduceri

a ațâța; a instiga

catalană: provocar (català) cehă: dráždit (čeština) daneză: provokere (dansk) engleză: defy (English), provoke (English) esperanto: provoki (Esperanto) franceză: provoquer (français) italiană: provocare (italiano)

latină: provocare (Latina) neerlandeză: provoceren (Nederlands) portugheză: desafiar (português), provocar (português) spaniolă: provocar (español) suedeză: provocera (svenska), framkalla (svenska) turcă: kızdırmak (Türkçe)

Etimologie

Din provoca.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru provoca.

Referințe

• DEX online