triumfa

română

Etimologie

Din latină triumphare, franceză triompher.

Pronunție

• AFI: /tri.um'fa/

Verb

Conjugarea verbului triumfa
Infinitiv	a triumfa
Indicativ prezent pers. 1 sg.	triumfez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să triumfeze
Participiu	triumfat
Conjugare	I

1. (v.intranz.) a repurta o victorie strălucită, a birui în luptă.
2. (v.intranz.) (fig.) a reuși, a avea un mare succes; a se impune.
3. (v.intranz.) a se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes.

Cuvinte derivate

• triumfare

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online