Șintoism
From Wikipedia, the free encyclopedia
Șintoismul sau shinto (神道) este religia tradițională a Japoniei și o fostă religie de stat a acestei țări. Fiind o religie politeistă, implică venerarea unor zei numiți kami (神). Mulți kami sunt divinități locale și pot reprezenta spirite sau genii ale unor anumite zone geografice, însă există și unii zei care personifică monumente sau procese naturale majore: de exemplu, Amaterasu, zeița soarelui , sau Muntele Fuji. Shinto este un sistem de credințe animist. Cuvântul Shinto este format prin alăturarea a două caractere japoneze (Kanji): "神" (shin), însemnând zei sau spirite (când este singur, caracterul se citește kami) și "道" (tō), însemnând drum, cale filozofică (același caracter se folosește în scrierea chineză pentru cuvântul Tao). Astfel, Shinto se traduce prin Calea zeilor.
După cel de-al Doilea Război Mondial, șintoismul și-a pierdut statutul de religie de stat a Japoniei. Deși câteva învățături și practici șintoiste au devenit proeminente în timpul războiului, ele nu mai sunt acum transmise generațiilor următoare, în timp ce altele cum ar fi omikuji (ghicirea destinului) și tradițiile de Anul Nou persistă și în ziua de astăzi.