Eternul derby
From Wikipedia, the free encyclopedia
Eternul derby, numit și Marele derby, Derby-ul României, Unicul derby, El Clasico de România, Clasicul României sau Derby de România reprezintă fiecare meci de fotbal între rivalele FCSB și FC Dinamo București, cele mai titrate și mai populare echipe din România. Pe lângă fotbal, rivalitatea dintre cele două este prezentă și în alte sporturi, precum rugby, polo pe apă sau handbal. În perioada interbelică, „eternul derbi” se referea la meciurile dintre Venus București și Rapid București.[1]
Eternul derby | |
Marele Derby sau Derby de România | |
Dinamo - Steaua | |
Oraș sau regiune | București |
---|---|
Echipe implicate | FCSB FC Dinamo București |
Data primei dispute | 21 noiembrie 1948 |
Numărul de dispute | 184 |
Cele mai multe victorii | FCSB (68) |
Jucătorul cu cele mai multe apariții | Ionel Dănciulescu (35) |
Golgheter | Florea Voinea Ionel Dănciulescu (13) |
Ultima dispută | Dinamo 0-1 FCSB SuperLiga României 2023-2024 (26 noiembrie 2023) |
Cea mai mare diferență de scor | FCSB 6–0 Dinamo (12 septembrie 2021) |
Modifică text |
FCSB și FC Dinamo București sunt cele mai iubite echipe din fotbalul românesc, 40,9% dintre microbiști fiind suporteri ai lui FCSB, iar 13,7% suporteri ai lui Dinamo.[2]
Duelul Dinamo-Steaua (FCSB) este unul dintre cele opt jocuri europene cotate ca fiind de cinci stele în materie de rivalitate sportivă, alături de meciuri precum Real Madrid - FC Barcelona, Panathinaikos Atena – Olympiakos Pireu, Ajax Amsterdam - Feyenoord Rotterdam, Celtic Glasgow – Glasgow Rangers, Dinamo Zagreb – Hajduk Split, Steaua Roșie Belgrad - Partizan Belgrad, Galatasaray Istanbul - Fenerbahce Istanbul sau Dinamo Kiev - Șahtior Donețk[3].
Rivalitatea dintre cele două a început în primii ani de după înființarea lor, atât FCSB cât și Dinamo fiind create după Al Doilea Război Mondial, evoluând direct în primul eșalon și luptându-se pentru trofee încă din anii 1950. Împreună, cele două echipe au câștigat aproape jumătate din titlurile de campioană a României, FCSB având 26 de titluri, iar Dinamo 18. De asemenea, cele două au dominat și Cupa României, competiție în care FCSB a adunat 24 de trofee, iar Dinamo 13. Cele două echipe au înregistrat și cele mai bune rezultate în cupele europene din istoria fotbalului românesc, FCSB fiind singura formație a României care a câștigat un trofeu continental, Cupa Campionilor Europeni, iar Dinamo a ajuns până în semifinalele Cupei Campionilor, ediția 1983-1984, și ale Cupei Cupelor, ediția 1989-1990.