Georg Philipp Telemann
compozitor german / From Wikipedia, the free encyclopedia
Georg Philipp Telemann (n. , Magdeburg, Brandenburg-Prusia – d. , Hamburg, Sfântul Imperiu Roman) a fost un compozitor, multi-instrumentist și scriitor german din perioada barocului. Un muzician aproape complet autodidact, a devenit un compozitor împotriva dorințelor familiei sale. După ce a studiat în Magdeburg, Zellerfeld și Hildesheim Telemann a intrat la Universitatea din Leipzig pentru a studia dreptul dar ulterior a ales să înceapă o carieră în muzică. A deținut posturi importante în Leipzig, Sorau, Eisenach și Frankfurt înainte să se stabiliească la Hamburg în 1721 unde a devenit directorul muzical al celor mai importante cinci biserici din oraș. Deși cariera lui Telemann a prosperat, viața sa personală era problematică: prima sa soție a murit la doar câteva luni după căsătorie iar a doua sa soție a avut relații extraconjugale și a acumulat o datorie mare la jocurile de noroc înainte să îl părăsească pe Telemann.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Georg Philipp Telemann | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1][2][3][4] Magdeburg, Brandenburg-Prusia[5][6][7] |
Decedat | (86 de ani)[1][2][3][4] Hamburg, Sfântul Imperiu Roman[8][6][7] |
Înmormântat | Hamburg |
Cauza decesului | pneumonie |
Căsătorit cu | Anna Catharina Textor[*][[Anna Catharina Textor (wife of Georg Philipp Telemann (1697-1775))|]] Amelia Elisabeth Juliana Eberlin[*][[Amelia Elisabeth Juliana Eberlin |]][9] |
Religie | luteranism |
Ocupație | compozitor de muzică clasică[*] chapelmaster[*][[chapelmaster (leader of a musical ensemble, often smaller ones used for TV, radio, and theatres, originally for chapels)|]] organist[*][[organist (musician who plays any type of organ)|]] compozitor |
Limbi vorbite | limba germană[10][11] |
Alte nume | Georgio Melande[12], Melante[12] |
Studii | Universitatea Leipzig, Lessing-Gymnasium[*][[Lessing-Gymnasium (Humanistic secondary school in Frankfurt Am Main)|]] |
Instrument(e) | orgă[*] |
Discografie | |
Înregistrări notabile | Water Music[*][[Water Music (musical suite by Telemann)|]] Emma und Eginhard[*][[Emma und Eginhard (opera by Georg Philipp Telemann)|]] Germanicus[*][[Germanicus (opera by Georg Philipp Telemann)|]] Der neumodische Liebhaber Damon[*][[Der neumodische Liebhaber Damon (opera by Georg Philipp Telemann)|]] Der geduldige Socrates[*][[Der geduldige Socrates (comic opera by Georg Philipp Telemann)|]] Sieg der Schönheit[*][[Sieg der Schönheit (comic opera by Georg Telemann)|]] Orpheus[*][[Orpheus (opera by Georg Philipp Telemann)|]] Miriways[*][[Miriways (opera by Georg Philipp Telemann)|]] Flavius Bertaridus, König der Langobarden[*][[Flavius Bertaridus, König der Langobarden (opera by Georg Philipp Telemann)|]] Don Quichotte auf der Hochzeit des Comacho[*][[Don Quichotte auf der Hochzeit des Comacho (opera by Georg Philipp Telemann)|]] Viola concerto in G major[*][[Viola concerto in G major (concerto by Georg Philipp Telemann)|]] Concerto for 2 violas[*][[Concerto for 2 violas (double concerto by Georg Philipp Telemann)|]] Paris quartets[*][[Paris quartets (1730-38 compositions by Georg Philipp Telemann)|]] 12 Fantasias for Viola da Gamba[*][[12 Fantasias for Viola da Gamba (collection of fantasias composed by Georg Philipp Telemann)|]] Sonates sans basse[*][[Sonates sans basse (set of six sonatas composed by Georg Philipp Telemann)|]] 6 Canonical Sonatas[*][[6 Canonical Sonatas (set of six sonatas composed by Georg Philipp Telemann)|]] 4 Concertos for 4 Violins[*][[4 Concertos for 4 Violins (composition by Georg Philipp Telemann)|]] Tafelmusik[*][[Tafelmusik (collection of instrumental compositions by Georg Philipp Telemann)|]] Divertimento in B-flat major[*][[Divertimento in B-flat major (musical composition by Georg Philipp Telemann)|]] Pimpinone oder Die ungleiche Heirat[*][[Pimpinone oder Die ungleiche Heirat (opera by Georg Philipp Telemann)|]] 12 Fantasias for Solo Flute[*][[12 Fantasias for Solo Flute (musical work by Georg Philipp Telemann)|]] 12 Fantasias for Solo Violin[*][[12 Fantasias for Solo Violin (collection of fantasias composed by Georg Philipp Telemann)|]] |
Semnătură | |
Modifică date / text |
Telemann a fost unul dintre cei mai prolifici compozitori din istorie[13] (cel puțin din perspectiva lucrărilor care mai există astăzi)[14] și era considerat de contemporanii săi ca fiind unul dintre cei mai importanți compozitori germani ai vremii - a fost comparat favorabil cu prietenul său Johann Sebastian Bach, care l-a făcut pe Telemann nașul de botez al fiului său Carl Philipp Emanuel Bach, și cu George Frideric Handel pe care Telemann îl cunoștea personal. Muzica lui Telemann incorporează câteva stiluri naționale (francez și italian) și uneori este inspirată din muzica folclorică poloneză. Astăzi Telemann este considerat un important compozitor de tranziție de la baroc la clasicism.