Ian Smith
From Wikipedia, the free encyclopedia
Ian Douglas Smith[8] (n. , Shurugwi, Provincia Midlands, Zimbabwe – d. , Cape Town, Africa de Sud)[8] a fost un politician, fermier și pilot de avion cunoscut drept prim-ministrul Rhodesiei[9] (sau al Rhodesiei de Sud; astăzi Zimbabwe) din 1964 până în 1979.[10][11] A fost primul premier al țării care nu s-a născut în străinătate și a condus un guvern predominant alb care a declarat unilateral independența față de Marea Britanie în 1965 ca urmare a unei lungi dispute cu privire la condițiile înțelegerii. Smith a rămas prim-ministru timp de aproape 14 ani în care țara sa a fost izolată pe scena internațională și a supravegheat armata Rhodesiei pe parcursul conflictului civil cu gherilele naționaliste de culoare sprijinite de către comuniști. Acesta, văzut ca un reprezentat al Rhodesiei albe, a rămas o figură controversată - susținătorii săi îl descriau drept un om integru și vizionar care a conștientizat adevărurile incomode ale Africii[12] în timp ce criticii îl caracterizează drept un rasist fără măsură ale cărui politici și acțiuni au cauzat moartea a mii de oameni și au contribuit la viitoarele crize ale statului Zimbabwe.
Ian Douglas Smith | |
Ian Smith, c. 1954 | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1][2][3][4] Shurugwi, Provincia Midlands, Zimbabwe |
Decedat | (88 de ani)[5][1][2][3] 2017 |
Cauza decesului | boală cerebro-vasculară[*] |
Căsătorit cu | Janet Smith[*][[Janet Smith (teacher; wife of Ian Smith, PM of Rhodesia)|]] |
Copii | Alec Smith[*][[Alec Smith (Rhodesian Army chaplain (1949-2006))|]] |
Cetățenie | Regatul Unit Rhodesia Zimbabwe |
Religie | prezbiterianism |
Ocupație | politician agricultor[*] |
Locul desfășurării activității | Shurugwi Harare |
Limbi vorbite | limba engleză[6][7] |
Prim-ministrul Rhodesiei | |
În funcție 13 aprilie 1964 – 1 iunie 1979 | |
Președinte | Clifford Dupont John Wrathall |
Monarh | Elisabeta a II-a |
Precedat de | Winston Field |
Succedat de | Abel Muzorewa |
Lider al Opoziției în Zimbabwe | |
În funcție 18 aprilie 1980 – mai 1987 | |
Președinte | Canaan Banana |
Prim-ministru | Robert Mugabe |
Partid politic | Republican Front[*][[Republican Front (political party in Zimbabwe in the 1980s)|]] (–) Frontul Rhodesian (–) United Federal Party[*][[United Federal Party (political party in Southern Rhodesia)|]] (–) Southern Rhodesia Liberal Party[*][[Southern Rhodesia Liberal Party (political party in Southern Rhodesia)|]] (–) |
Alma mater | Rhodes University[*][[Rhodes University (public research university in Makhanda, South Africa)|]] Chaplin High School[*][[Chaplin High School (high school, boarding school, day school, a school in Zimbabwe)|]] |
Semnătură | |
Modifică date / text |
Smith s-a născut într-o familie de imigranți britanici în Selukwe, un mic oraș din provincia Midlands, cu patru ani înainte de acordarea suveranității coloniei în 1923. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost pilot al Royal Air Force. Un accident în Egipt i-a cauzat răni faciale și corporale care au rămas evidente pentru tot restul vieții; după ce s-a vindecat, a fost transferat în Europa. Acolo a fost doborât și a ajuns să lupte alături de partizanii italieni. Și-a întemeiat o fermă în orașul natal în 1948, iar în același ani a devenit membru al Parlamentului pentru Selukwe - la vârsta de 29 de ani, cel mai tânăr reprezentant pe care l-a avut țara. Inițial dedicat cauzei liberale, acesta s-a alăturat United Federal Party în 1953 și a ocupat funcția de organizator parlamentar începând cu 1958. A părăsit partidul în 1961 ca protest față de noua constituție a teritoriului, iar în următorul an l-a ajutat pe Winston Field să constituie Frontul Rhodesian, un partid politic conservator format numai din persoane de origine europeană, care să militeze pentru independență fără transferul puterii către majoritate.
Smith a devenit vice prim-ministru ca urmare ca câștigării alegerilor de către Frontul Rhodesian în decembrie 1962[13] și a devenit prim-ministru doi ani mai târziu după demisia lui Field în aprilie. Din moment ce guvernul Marii Britanii a refuzat să garanteze independența, înțelegerile cu prim-ministrul britanic Harold Wilson s-au suspendat, iar Smith și cabinetul său au declarat independența țării pe 11 noiembrie 1965.[14][15][16] Ca urmare a acestei acțiuni, Organizația Națiunilor Unite au impus sancțiuni economice Rhodesiei[14], însă aceștia au fost susținuți de către Africa de Sud și, până în 1974, de Portugalia. Discuțiile purtate cu britanicii în 1966, 1968 și 1971 nu s-au concretizat. Smith a declarat Rhodesia o republică în 1970, iar partidul său a câștigat încă trei alegeri sub conducerea sa pe parcursul următorilor șapte ani. În 1972, când a fost inițiată a doua fază a războiului din Rhodesia, a negociat cu liderul naționalist Abel Muzorewa[17] și mișcările de gherilă rivale conduse de Joshua Nkomo și Robert Mugabe.
În 1978, Smith și naționaliștii de culoare au semnat Tratatul Intern[14] conform căruia țara va deveni Zimbabwe Rhodesia în 1979. Mugabe and Nkomo au continuat să lupte, acordul nefiind recunoscut la nivel internațional. Smith a făcut parte din delegația lui Muzorewa care a încheiat un acord cu Marea Britanie și gherilele revoluționare la Lancaster House[18], iar după recunoașterea independenței statului Zimbabwe în 1980, a devenit liderul opoziției pe parcursul primilor șapte ani ai lui Mugabe la putere. Acesta a critica aspru guvernul Mugabe atât înainte, cât și după retragerea de pe scena politică în 1987;[19] o mare parte din caietul său de memorii din 1997, The Great Betrayal, era dedicat condamnării lui Mugabe și a altor câțiva politicieni britanici. După ce reputația lui Mugabe a început să sufere, iar economia statului Zimbabwe să scadă, statutul lui Smith și moștenirea sa au început să fie privite într-o lumină pozitivă.[20] Susținătorii opoziției din statul african îl considerau pe vârstnicul Smith drept un simbol al rezistenței. A rămas în Zimbabwe până în 2005 când s-a mutat în Cape Town, Africa de Sud, din motive medicale.[21][19] După moartea sa doi ani mai târziu la vârsta de 88 de ani[22][23], cenușa sa a fost repatriată și împrăștiată pe terenul fermei sale.