Iosephus Flavius
From Wikipedia, the free encyclopedia
Iosephus Flavius, în latină : Titus Flavius Iosephus,A în ebraică יוסף בן מתתיהו הכהן - Iosef Ben Matityahu HacohenB - Iosef al lui Matei Sacerdotul, în română Iosif Flaviu (n. 37 e.n., Ierusalim – d. cca. 100, Roma)[5] a fost un istoric evreu din primul secol (e.n.), de origine regală și preoțească, care a descris Primul război evreo-roman (66–70) și Marea Revoltă a Evreilor de la începutul erei noastre contra cotropirii romane, de la primele agitații anti-romane din Iudea din anul 66 și până la cucerirea și distrugerea Ierusalimului de către Titus Flavius Vespasianus în anul 70 și la cucerirea cetății Masada (73).C
Iosephus Flavius | |
Bust atribuit uneori lui Iosephus Flavius[1] | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | יוסף בן מתתיהו |
Născut | 37 e.n. Ierusalim |
Decedat | cca. 100 Roma |
Părinți | fiul lui Matityahu ben Iosef Hacohen |
Frați și surori | Matthias[*][[Matthias (brother of Josephus)|]] |
Căsătorit cu | Prima - pierită la asediul Ierusalimului; a II-a - fostă sclavă; a III-a, din Alexandria; a IV-a, din Creta. |
Copii | Flavius Hircanus, Flavius Iustus și Flavius Simonides Agripa. |
Etnie | Hebrews[*][[Hebrews (ancient nation of the Middle East)|]] |
Religie | iudaică |
Ocupație | preot evreu, comandant militar, negociator, istoric, traducător |
Limbi vorbite | limba latină[2] limba greacă veche[3] Limba aramaică[4] limba ebraică[4] |
Activitate | |
Educație | preoțească |
Ani de activitate | cca. 53 - 100 e.n. |
Patronaj | Vespasian, Titus |
Lucrări remarcabile | „Antichități iudaice”, „Războiul evreilor”, „Autobiografia”, „Contra Apion” |
Oraș natal | Ierusalim |
Cunoscut pentru | istoric evreu din primul secol (e.n.); a descris Primul război evreo-roman (66–70). |
Partid politic | flavian |
Acuzație penală | trădare |
Pedeapsă penală | sclavie |
Statut penal | sclav eliberat |
Premii | cetățenia Romei, onoruri imperiale, statuie la Roma |
Modifică date / text |
Născut într-o vreme de efervescență politică și militară, care a influențat istoria lumii până în zilele noastre, și dotat cu o inteligență deosebită, dublată de o cultură aleasă, a ajuns comandant militar în Marea Revoltă a Evreilor la 29 ani, prizonier la romani și sclav la 30, a fost eliberat și promovat la rangul de sfetnic imperial roman la 33 de ani. Opera sa este estimată a fi un important document-sursă al istoriei Iudeei din primul secol al erei creștine. După primirea funcției imperiale, poporul său l-a considerat trădător, întrucât devenise colaborator, propagandist și negociator din partea Romei în tratativele cu liderii evrei. Aceștia i-au tratat opera cu suspiciune, ca fiind scrisă de pe poziții filo-romane.[6]