Stadionul Municipal (Tiraspol)
stadion din Tiraspol / From Wikipedia, the free encyclopedia
Stadionul Municipal (în rusă Муниципальный стадион) sau Stadionul Orășenesc (în rusă Городской стадион) este un stadion multifuncțional din Tiraspol, Transnistria, Republica Moldova.[1] Denumirea „oficială” dată de autoritățile separatiste transnistrene este Stadionul Republican E.I. Șinkarenko (în rusă Республиканский стадион имени Е. Я. Шинкаренко).[2][3]
Stadionul Municipal | |
Amplasare | Tiraspol, Republica Moldova |
---|---|
Nume complet | Stadionul Municipal |
Beneficiar | Primăria Tiraspol Anterior: Tiligul-Tiras Tiraspol Sheriff Tiraspol |
Capacitate | 3 525[1] |
Dimensiuni | 100x60 m |
Suprafață de joc | Gazon artificial |
Modifică date / text |
Stadionul a fost arena domestică a clubului Tiligul-Tiras Tiraspol, iar până în 2002 aici a jucat și Sheriff Tiraspol.[4] De asemenea, de-a lungul timpului aici s-au mai jucat meciuri de baseball și rugby, competiții de atletică ușoară, spartakiade orășenești, s-au petrecut parade, festivaluri, concerte, dar și expoziția anuală de câini.
Tiligul și Sheriff au primit pe acest stadion vizita unor asemenea cluburi ca Anderlecht Bruxelles,[5] Neuchâtel Xamax,[6] Sigma Olomouc,[7] Olimpija Ljubljana[8] și altele. Ultimul meci oficial internațional de pe Stadionul Municipal a avut loc în 2002, între Constructorul Cioburciu și clubul ceh 1. FC Slovácko, în cadrul Cupei UEFA Intertoto 2002.[9]
În 2013 au fost alocate fonduri pentru reconstrucția stadionului: a fost așternut un gazon artificial pe un teren de 100x60 m,[10] s-a pus o instalație de iluminare nocturnă și s-au creat câteva terenuri de mini-fotbal.[11]
La intrarea pe stadion, este o placă memorială în onoarea antrenorului Evghenii Șinkarenko.[12]