mitui

Romanian

Etymology

From mită +‎ -ui.

Verb

a mitui (third-person singular present mituiește, past participle mituit) 4th conjugation

1. to bribe

Conjugation

    conjugation of mitui (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a mitui
gerund			mituind
past participle			mituit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	mituiesc	mituiești	mituiește	mituim	mituiți	mituiesc
	imperfect	mituiam	mituiai	mituia	mituiam	mituiați	mituiau
	simple perfect	mituii	mituiși	mitui	mituirăm	mituirăți	mituiră
	pluperfect	mituisem	mituiseși	mituise	mituiserăm	mituiserăți	mituiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să mituiesc	să mituiești	să mituiască	să mituim	să mituiți	să mituiască
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		mituiește			mituiți
	negative		nu mitui			nu mituiți