Azilul de noapte (film din 1957)
film, 1957 / From Wikipedia, the free encyclopedia
Azilul de noapte[5][6][7] (どん底, Donzoko?) este un film japonez din 1957 regizat de Akira Kurosawa după un scenariu inspirat din piesa Azilul de noapte (1902) a lui Maxim Gorki.[2][8][9] Piesa lui Gorki fusese adaptată anterior în filmul francez Les Bas-fonds (1936), regizat de Jean Renoir,[2][8] și apoi în filmul sovietic Na dne (1952), regizat de Andrei Frolov.[10] Acțiunea piesei lui Gorki se petrece în Rusia Imperială a secolului al XIX-lea, dar cei doi scenariști japonezi au mutat acțiunea ecranizării în Japonia din timpul perioadei Edo (1603-1868), când mulți seniori feudali și-au pierdut puterea și mii de supuși ai lor au ajuns să trăiască la marginea sărăciei.[11][12][13]
Azilul de noapte | |
Afișul filmului | |
Rating | |
---|---|
Titlu original | どん底 |
Gen | dramă[1] |
Regizor | Akira Kurosawa |
Scenarist | |
Bazat pe | Azilul de noapte |
Producător | Akira Kurosawa[2] |
Studio | Toho[2] |
Director de imagine | Kazuo Yamasaki[2][3] |
Montaj | Akira Kurosawa |
Muzica | Masaru Satō[2] |
Distribuție | Toshirō Mifune Minoru Chiaki Isuzu Yamada Kyōko Kagawa Ganjirō Nakamura Kamatari Fujiwara Akemi Negishi Eijirō Tōno Haruo Tanaka Bokuzen Hidari Yū Fujiki |
Premiera | 17 septembrie 1957[4] |
Durata | 124 min.[2] |
Țara | Japonia |
Limba originală | limba japoneză |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Filmul prezintă viața unui grup de oameni săraci care locuiesc într-un azil dărăpănat din Edo (vechiul nume al orașului Tokyo), administrat de un bărbat în vârstă.[14][15] Chiriașii se luptă să supraviețuiască, hrănindu-se cu iluzii și sperând la un viitor mai bun.[14][16] Unul dintre ei, hoțul Sutekichi, are o relație adulteră cu soția proprietarului, dar se îndrăgostește apoi de sora acesteia.[14][17] Relațiile devin tot mai tensionate și la un moment dat izbucnește un conflict care se termină tragic: proprietarul este ucis, iar soția lui și hoțul ajung la închisoare.[14] Viața celorlalți chiriași continuă fără mari schimbări sub apăsarea sărăciei și a morții.[14]
Scenariul filmului, scris de Kurosawa împreună cu Hideo Oguni, respectă într-o mare măsură acțiunea și dialogurile piesei de teatru, dar diferă în ceea ce privește modul de interpretare a acțiunii.[10] Kurosawa a diluat mult tragismul piesei de teatru și a scos în evidență aspectul amuzant al vieții în comun a personajelor.[10] Accentul este pus de cineast mai degrabă pe întregul grup de personaje decât pe fiecare personaj văzut individual, evitând astfel critica socială a sărăciei și prăbușirii umane din piesa gorkiană.[10] Acest film este a doua ecranizare a unei opere literare rusești de către Kurosawa, după filmul Idiotul (1951) ce a adaptat romanul omonim al lui Dostoievski,[18] și a fost urmat mai târziu de o ecranizare a cărții autobiografice a exploratorului rus Vladimir Arseniev sub titlul Vânătorul din taiga (1975).[12][19]
Azilul de noapte a obținut un succes marginal în rândul publicului cinefil japonez[20] și a avut parte, la fel ca Tronul însângerat, de recenzii mixte.[21][22] Trei actori (Toshirō Mifune, Isuzu Yamada și Kōji Mitsui) au obținut premii pentru interpretarea rolurilor din acest film [2][21][23]