În tinerețe, King obișnuia să cânte la colțurile străzilor pentru a primi bani de la trecători.[10] În 1947 el a plecat în Memphis, unde a pus bazele carierei sale profesioniste, iar un an mai târziu el a debutat la o emisiune radio locală.[11][12] Odată cu dobândirea celebrității, King a primit pseudonimul Beale Street Blues Boy, care a fost scurtat la Blues Boy King, iar în cele din urmă a devenit B.B. King.[10]
Continuându-și cariera muzicală, King a devenit celebru în America de Nord la finele anilor 1960,[13] în 1969 fiind ales de membrii formației Rolling Stones să deschidă câteva dintre concertele lor.[14] În 1970 interpretul a primit premiul Grammy pentru discul single „The Thrill is Gone, care a fost inclus pe lista celor mai bune 500 de piese ale tuturor timpurilor alcătuită de Rolling Stone, pe locul 183.[10] În anii 1980, numele lui King a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame și Blues Foundation Hall of Fame, iar în 1987 a primit un premiu Grammy pentru întreaga sa activitate.[15]
În următorul deceniu, interpretul a colaborat cu formații și muzicieni de renume precum U2, Eric Clapton, Dr. John, Koko Taylor și Bo Diddley.[16] În anul 2006, având 81 de ani, B.B King și-a anunțat retragerea prin intermediul unui turneu de adio, pe parcursul căruia a fost însoțit de chitaristul Gary Moore.[10]
În cei 62 de ani de activitate, B.B King a susținut peste 15.000 de concerte pe plan internațional, clasându-se pe poziția cu numărul trei în clasamentul celor mai buni chitariști din istoria modernă, ierarhie întocmită de revista Rolling Stone.[10] Răsplata prestației muzicale de calitate a lui B.B. King este reprezentată de cele 14 premii Grammy câștigate,[17] dar și de numeroasele distincții primite din partea instituțiilor naționale din S.U.A..[18][19]