Numele binomial a fost determinat drept Agaricus limonius de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821[5] și transferat de el însuși la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului în lucrarea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[6] fiind numele curent valabil (2021).
Toate celelalte încercări de redenumire precum forma descrisă (vezi infocaseta) sunt acceptate drept sinonime.
Mai trebuie menționat că specia Cortinarius callisteus este văzută de Checklist of the British & Irish Basidiomycota din 2005 doar sinonim al buretelui descris aici,[7] asta în urma descrierii a micologilor englezi Richard William George Dennis, Peter Darbishire Orton și Frederick Bayard Hora din 1960.[8]
Epitetul specific se trage din cuvântul arabic (arabăليمون, DIN 31635=laimūn, adică lămâie),[9] respectiv cel neogrec (greacăλεμόνι=lămâie),[10] datorită aspectului în tinerețe, la umezeală și la uscare.
Pălăria: fermă, puțin fibroasă și higrofană (singura din subspecia Leprocybe) cu un diametru de 3-8 cm este la început emisferică, repede conică cu marginea răsucită spre interior, devenind în cursul maturizării din ce în ce mai aplatizată și ondulată, dar fără cocoașă directă. Cuticula este uscată, mată și uneori ceva aspră. Coloritul, inițial sau umed galben-portocaliu, devine apoi brun-roșiatic până ruginiu, uscând galben ca leul sau galben de lămâie.
Lamelele: sunt destul de groase și distanțate, bulboase, intercalate și bifurcate, fiind atașate preponderent drept și scurt decurente cu un dinte la picior. Coloritul este inițial gălbui cu nuanțe portocalii, mai târziu brun-gălbui până ruginiu, muchiile fiind mai deschise. În tinerețe sunt acoperite de o cortină deasă și galbenă, rest al vălului parțial.
Piciorul: în relație cu pălăria lung și înrădăcinând adânc, solid cu o lungime de 5-10 (15) cm și o grosime de 1-2 cm este mai mult sau mai puțin cilindric, fiind plin pe dinăuntru. Coloritul pe fundal gălbui până galben ca lămâia este presărat de solzișori sau striații verticale brun-aurii până brun-portocalii. Nu poartă un inel veritabil, dar prezintă ocazional o bandă subțire maronie, rest al vălului parțial.
Carnea: fermă și ușor fibroasă, gălbuie până galben-portocalie, la bază de un galben închis, nu se decolorează după tăiere. Mirosul în tinerețe imperceptibil, apoi puțin fructuos precum gustul blând și plăcut invită la consum.[3][4]
Nu încercați-o niciodată, deoarece ingredientele sunt foarte dăunătoare!
Caracteristici microscopice: are spori gălbui, lat elipsoidali până ovoidali, cu pereți destul de groși și un apicol, presarăți cu negi mici, măsurând 7-9 x 5,5-7 microni. Pulberea lor este ruginie. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 30-35 x 8-10 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de mărime asemănătoare au forma de măciucă cu vârfuri rotunjite. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) prezintă hife cu pigmenți încrustați.[11]
Cortinarius limonius este ușor de confundat cu Cortinarius orellanus sau Cortinarius rubellus. Deși testul cu orelalină este negativ (dar ar putea fluctua în funcție de locație), are sens ca să fie clasificat drept otrăvitor mortal, tocmai din cauza riscului de confuzie și pentru că conține alte toxine periculoase pentru rinichi. Sunt cunoscute mai multe cazuri de intoxicații grave.[12][43]
Dimitrios Karajannakis: „Ponce Praxiswörterbuch mit Sprachführer, Griechisch-Deutsch, Deutsch-Griechisch”, Editura Ernst Klett Sprachen, Stuttgart 2008, p. 147, ISBN: 978-31251-7464-1
Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 228-229 - 1, ISBN 3-405-12116-7
Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Andreas Bresinsky: „A Colour Atlas of Poisonous Fungi: A Handbook for for Pharmacists, Doctors, and Biologists”, Editura Taylor & Francis, Londra 1990, ISBN: 978-0723415763
René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte. Pilzvergiftungen - . Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 5: „Ständerpilze. Blätterpilze III“, Editura Ulmer, Stuttgart 2010, ISBN 978-3-8001-3572-1
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde“, vol. 2: „Nichtblätterpilze (Basidiomyzeten ohne Blätter, Askomyzeten)“, editia a 3-a, Editura Fischer, Jena 1983
Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Walter W.A. Pätzold, Hans E. Laux: „1 mal 1 des Pilzesammelns“, Editura Franckh-Kosmos Verlags-Gmbh & Company KG, Stuttgart 2013, ISBN: 978-3-440-14152-6