Epoca Clasică
perioada grecilor și romanilor antici / From Wikipedia, the free encyclopedia
Epoca clasică (sau Antichitatea clasică) este o perioadă specifică spațiului mediteranean între anii 800 i.Hr. și 330 d.Hr. în istoria occidentală, cunoscută și ca epoca greco-romană [1] [2], care s-a caracterizat prin înflorire culturală și prosperitate comercială.
Aceasta a debutat cu publicarea epopeelor Iliada și Odiseea de către Homer și s-a sfârșit cu fondarea Constantinopolului.
Din secolul VIII i.Hr., orașele-state grecești au prosperat în Europa balcanică și au fondat colonii în nordul Africii și Asia Mică (Turcia de azi sau Anatolia), ceea ce a dus la răspândirea limbii grecești în întreg spațiul mediteranean. Cultura și limba greacă au ajuns răspândite și în Orientul Mijlociu după campaniile de cucerire ale lui Alexandru cel Mare.
Apexul epocii clasice a fost atins în momentul expansiunii Imperiului Roman care a răspândit cultură romană și limba latină prin procesul de romanizare în Europa, Africa și Orientul Apropiat. Latina a devenit prima limba universală ce avea să fie folosită de Biserica Romano-Catolică la scară largă și în timpul evului mediu.
Istoricii consideră ca epoca clasică a început cu publicarea epopeelor lui Herodot inspirate din mitologia greacă în secolul VIII î.Hr. și s-a încheiat cu răspândirea creștinismului în Europa și decăderea Imperiului Roman în secolul V d.Hr. Epoca clasică este succedată de Evul Mediu Timpuriu, cunoscut în istoriografie și ca epoca întunecată din cauza declinului cultrual și colapsului socio-economic al așezărilor urbane din Europa vestică.
Antichitatea clasică după școlile europene este concepută însă dintr-o perspectica eurocentristă și nu acoperă civilizația persană, civilizația aksumita, civilizația cartagineza, nici civilizațiile celtice care sunt considerate "barbare", fiind o viziune idealizată a Europei pre-creștine după în cuvintele lui Edgar Allan Poe care spunea „gloria care a fost Grecia și măreția care a fost Roma”.
În Grecia a fost dezvoltată filosofia din secolul VI i.Hr., marcând sfârșitul epocii arhaice din istoria civilizației grecești. Filsofii greci au comtemplat și teorizat idei diferite despre natura umană, etică și dilemele morale, filosofia fiind folosită pentru a da un sens lumii prin rațiune
În India, budismul și-a făcut apariția între secolele VI și IV i.Hr., ca o religie, dar și ca o filosofie creată de Gautama Buddha, și are drept scop depășirea suferinței cauzată de dorința și ignorarea adevăratei naturi a realității.
În China secolului V i.Hr., confucianismul, care este perceput ca religie, filosofie, tradiție, curent umanist și rațional sau ca un mod de guvernare și de viață, a fost creat de filosoful Confucius pentru a exprima importantă familiei și armoniei sociale
Iar în Imperiul Persan era dominant zoroastrismul, o religie creată de profetul Zoroastru între secolele VII și VI i.Hr., ce avea la baza o cosmologie dualistica împărțită între bine și rău, punând bazele monoteismului, mesianismului, raiului, iadului, îngerilor și demonilor, precum și a credinței în liberul arbitru și judecată de apoi, toate acestea influențând iudaismul, gnosticismul și mai târziu, creștinismul.
Budismul, zoroastrismul și confucianismul au apărut cu câteva secole înainte de nașterea lui Iisus Hristos, fondatorul religiei creștine. Creștinismul, având la baza iudaismul, o religie monoteistă,a fost răspândită de discipolii lui Iisus în Europa, Asia Mică, Mesopotamia, Levant, sudul Caucazului, Egipt și Etiopia, înfruntând persecuții și devenind "martiri". Creștinismul a fost legalizat și a devenit până la urmă religia oficială a Imperiului Roman din secolul IV d.Hr. și astfel și-a făcut debutul Biserica Creștină și Papalitatea. Creștinismul este cea mai răspândită religie din lume în prezent, având 2,8 miliarde de adepți.
Cultura grecilor antici, împreună cu unele influențe din Orientul Apropiat antic, a stat la baza artei europene, a filosofiei, a societății și a educației, până în perioada imperială romană. Romanii au păstrat, imitat și răspândit această cultură în Europa, până când ei înșiși au fost capabili să concureze cu ea, iar lumea clasică a început să vorbească atât latină, cât și greacă. Această fundație culturală greco-romană a avut o influență imensă asupra lumii moderne.
Tehnologia navigării, ingineria, sistemul monetar, instituțiile civice, mijloacele de recreație, tehnicile de călărit, industria fierului, arhitectura, construcțiile navale, poezia, teatrul, sculptură, filosofia politică, muzica, teologia și științe precum matematica, astronomia, geografia și biologia s-au dezvoltat în această perioadă, în Imperiul Roman,Atena, Imperiul Persan și Imperiul Chinez.
Totodată, se dezvoltă instrucția militară, organizarea armatei și tacticile defensive.
Fragmente ale culturii clasice au dus la Renașterea din secolul al XIV-lea. Renașteri neoclasice au mai avut loc între secolele XVIII și XIX.