Formare de cuvinte
From Wikipedia, the free encyclopedia
În lingvistică, sintagma „formare de cuvinte” denumește principalul mijloc intern de îmbogățire a lexicului limbii, un ansamblu de procedee de creare a unor unități lexicale noi, pe baza unui material lingvistic preexistent în aceasta[1][2][3].
Entitățile bază ale formării de cuvinte provin pe mai multe căi. Unele sunt interne limbii, precum cuvintele moștenite din limba din care a evoluat cea în cauză, și cuvintele create altfel decât prin formare, interjecțiile și onomatopeele. Alte baze sunt împrumuturi lexicale din alte limbi[4][5].
În privința naturii bazelor, acestea pot fi radicali ce constituie morfeme libere (cuvinte autonome) sau legate (ce nu pot fi cuvinte autonome)[1], alte părți de cuvinte nefolosite independent sau cuvinte create anterior în limbă prin procedee de formare[4].
Aceste procedee pot fi grupate în mai multe feluri.
O împărțire în două grupuri este cea în cuvintele formate în mod spontan (marea majoritate) și cele formate în mod conștient, unele prin procedee existente în formarea spontană, altele care implică prescurtări conștiente, de exemplu siglele și acronimele[6].
Tot două grupuri constituie, pe de o parte, formațiile lexicalizate, care sunt repertoriate în dicționare, și, pe de altă parte, cele nelexicalizate, precum cuvintele compuse ocazionale care se formează în unele limbi[7], sau majoritatea siglelor și acronimelor. Acestea din urmă nici nu sunt incluse de către unii lingviști în formarea de cuvinte[8]. Tot în al doilea grup intră și prenumele diminutivate prin procedee de formare a cuvintelor[9][10].
Altă grupare este după modul de formare[4]:
- adăugarea unui afix, adică derivarea;
- combinarea unor cuvinte autonome sau părți de cuvinte neautonome, adică compunerea;
- reduplicarea;
- modificarea unor cuvinte sau sintagme prin trunchiere sau deformare;
- alte procedee urmate de lexicalizare.
Sunt și formații în care se combină procedee diferite, de exemplu trunchierea cu compunerea, în cuvintele telescopate și în acronime.
Formarea de cuvinte poate fi privită și din perspectiva diacronie (istoria limbii) vs. sincronie (starea la un moment dat a limbii), deoarece unele cuvinte nou formate își înlocuiesc baza, care se învechește și iese din lexic, pe când altele trăiesc în paralel cu baza lor în limba actuală, de regulă în registre de limbă diferite.
Ponderea procedeelor de formare a cuvintelor diferă de la o limbă la alta, dar și în cadrul aceleiași limbi. De pildă, în limba germană, compunerea este mult mai frecventă decât în română[11], iar cel puțin în limbile amintite aici, derivarea este mult mai importantă decât telescoparea.