Frasin (oraș)
oraș din județul Suceava, România / From Wikipedia, the free encyclopedia
Frasin (în germană Frassin) este un oraș în județul Suceava, Bucovina, România, format din localitățile componente Bucșoaia și Frasin (reședința), și din satele Doroteia și Plutonița. La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație de 5.876 de locuitori,[2] fiind al treisprezecelea centru urban ca mărime al județului. A fost declarat oraș prin Legea 83/2004, împreună cu alte 7 localități din județul Suceava.
Frasin | |||
— oraș — | |||
Centrul orașului Frasin | |||
| |||
Poziția geografică | |||
Coordonate: 47°31′6″N 25°46′55″E ({{PAGENAME}}) | |||
---|---|---|---|
Țară | România | ||
Județ | Suceava | ||
Atestare documentară | 1785 | ||
Oraș | 2004 | ||
Reședință | Frasin[*] | ||
Componență | Frasin[*], Bucșoaia, Doroteia, Plutonița | ||
Guvernare | |||
- primar al orașului Frasin[*] | Marinel Balan[*][1] (PNL, octombrie 2020) | ||
Suprafață | |||
- Total | 87,31 km² | ||
Altitudine | 503 m.d.m. | ||
Populație (2021) | |||
- Total | 5.817 locuitori | ||
- Densitate | 67 loc./km² | ||
Fus orar | UTC+2 | ||
Prezență online | |||
site web oficial | |||
Poziția localității Frasin | |||
Modifică date / text |
Frasin este o localitate în care caracteristicile rurale se îmbină cu câteva caracteristici urbane (mici unități economice și comerciale, câteva blocuri de locuințe situate pe strada principală, aspect de trecere de la sat la oraș în centrul localității). Agricultura ocupă în continuare un loc de seamă în activitățile locuitorilor din Frasin, în ciuda promovării localității la rangul de oraș.
Frasin este așezat în zona Obcinelor Mari, pe valea râului Moldova, pe șoseaua națională și calea ferată care leagă orașele Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc. Aria de influență urbană a orașului Frasin este aproape inexistentă, deoarece localitatea se află la o distanță de doar 7 km de Gura Humorului, superior din toate punctele de vedere orașului Frasin. Din structura orașului Frasin face parte fostul sat (devenit cartier) Bucșoaia, iar Doroteia și Plutonița au statutul de sate afiliate orașului.