Hikikomori
fenomen social / From Wikipedia, the free encyclopedia
Hikikomori (în japoneză: ひきこもり sau 引きこもり, lit. „a sta deoparte”, „a sta retras”), cunoscut și sub numele de retragere socială acută,[1][2][3] este retragerea totală din societate și căutarea de izolare socială extremă, scăpând fizic din viața socială. Hikikomori se referă atât la fenomenul în general, cât și la cei afectați de acest fenomen. Estimările sugerează că o jumătate de milion de tineri japonezi au devenit recluși sociali[4], precum și mai mult de jumătate de milion de persoane de vârstă mijlocie.[5]
Alegerea de a deveni un hikikomori este cauzată de factori personali și sociali de diferite tipuri. Acestea includ marea presiune a societății japoneze spre realizarea de sine și succesul personal, la care individul este supus încă din adolescență. Fenomenul, prezent deja în Japonia încă din a doua jumătate a anilor 1980, a început să se răspândească în anii 2000 și în Statele Unite și Europa.