Hiperconjugare
From Wikipedia, the free encyclopedia
Hiperconjugarea este, în chimia organică, interacțiunea dintre electronii din orbitalii sigma (de exemplu C–H sau C–C) cu un orbital adiacent vacant sau parțial ocupat, de anti-legătură sau orbital pi. Se obține astfel un orbital molecular extins, fără implicarea legăturilor. Delocalizarea mărită a electronilor asociată hiperconjugării crește stabilitatea sistemului, în mod analog conjugării.[1][2][3]