Hollywood (cântec de Madonna)
From Wikipedia, the free encyclopedia
„Hollywood” este un cântec înregistrat de interpreta americană Madonna. Piesa a fost compusă și produsă de Madonna și Mirwais Ahmadzaï pentru cel de-al nouălea ei album de studio, American Life (2003). La 14 iulie 2003, cântecul a fost lansat drept cel de-al doilea disc single extras de pe materialul discografic respectiv, sub egida casei de discuri Maverick Records. Acesta a fost inclus ulterior în albumul greatest hits Celebration (2009). Din punct de vedere muzical, „Hollywood” este un cântec folk rock ce discută despre cultura americană și avariție, concentrându-se pe Hollywood, California, drept un loc al starurilor pop și al viselor iluzorii. Vocea Madonnei a fost comparată cu cea a unei fete; în timpul piesei artista cântă, de asemenea, rap, în timpul frazei repetitive „Push the button”. Ahmadzaï a fost responsabil cu programarea melodiei, dorindu-și să o aibă o compoziție simplă și să nu folosească un număr mare de instrumente muzicale.
„Hollywood” | |||||
Coperta discului single „Hollywood” | |||||
Disc single de Madonna | |||||
---|---|---|---|---|---|
Lansare | S.U.A.: 14 iul. 2003 (vedeți datele lansărilor) | ||||
Format | CD · vinil 12-inch | ||||
Înregistrare | 2002 | ||||
Gen | Folk rock · folktronica | ||||
Durată | 4:24 | ||||
Casă de discuri | Maverick · Warner Bros | ||||
Studio | Olympic Recording (Barnes, Londra) | ||||
Textier | Madonna · Mirwais Ahmadzaï | ||||
Limba originară | limba engleză | ||||
Țara de origine | Statele Unite ale Americii | ||||
Producător | Madonna · Mirwais Ahmadzaï | ||||
Cronologie – Madonna | |||||
|
Numeroase versiuni remix ale melodiei „Hollywood”, realizate de DJ precum Jacques Lu Cont, The Micronauts, Paul Oakenfold, Deepsky și Victor Calderone, au fost incluse pe lansările fizice ale single-ului din întreaga lume. Criticii de specialitate au lăudat natura captivantă a piesei, însă au criticat versurile. Cântecul a ocupat prima poziție a clasamentelor componente ale revistei Billboard, Hot Dance Club Songs și Hot Dance Singles Sales. Debutul variantelor remix pentru piesa „Hollywood” în topul Dance Singles Sales i-a oferit Madonnei cel mai lung șir de cântece care ajung pe prima poziție în ierarhia respectivă, „Hollywood” fiind al șaselea consecutiv. Single-ul a devenit, de asemenea, un șlagăr de top zece în Canada, Finlanda, Italia și România, ocupând totodată locul doi în clasamentele comerciale din Regatul Unit.
Un videoclip muzical regizat de Jean-Baptiste Mondino o înfățișează pe Madonna prezentând suișurile și coborâșurile vieții din Hollywood. În urma lansării clipului, fiul fotografului francez Guy Bourdin a intentat un proces federal în care o acuza pe Madonna că a copiat lucrări ale tatălui său, exemplificând prin secvențe din videoclip ce se aseamănă cu fotografii realizate de acesta în anii '80. „Hollywood” a fost interpretat pentru prima oară într-o versiune acustică, alături de cântecele „American Life” și „Mother and Father”, într-un turneu promoțional pentru album. În august 2003, Madonna a deschid gala premiilor MTV Video Music Awards interpretând un potpuriu alcătuit din melodiile „Like a Virgin” și „Hollywood” alături de Britney Spears, Christina Aguilera și Missy Elliott. În timpul spectacolului, Madonna le-a sărutat pe Spears și Aguilera pe buze, generând o reacție puternică din partea publicațiilor mass-media. „Hollywood” a fost ulterior inclus drept un antract de dans pentru turneul Re-Invention World Tour din anul 2004.