Incubus
From Wikipedia, the free encyclopedia
Un incubus (din latină incubo, sau coșmar; plural incubi) sau incub[1] este un demon cu înfățișare masculină despre care se presupune că se furișează pe lângă femeile adormite, pentru a avea contact sexual cu ele, în funcție de o serie de tradiții mitologice și legende. Omologul său de sex feminin este Succubus. Un incubus poate avea relații sexuale cu o femeie în scopul de a fi tatăl unui copil, la fel ca în legenda lui Merlin.[2]
În mitologia română apare un aspect eminamente benefic ca orientare, respectiv cel cunoscut în tradiția populară sub denumirea de „zburător”[3] , entitate astrală, necorporală, întruchiparea iubitului ideal, care conferă femeii cu care interacționează în vis (corespunzând dimensiunii astrale a ființei), o polarizare mai amplă de natură amoroasă. Acest gen de fuziune amoroasă este intim legată de iubirea erotică. Poezia Zburătorul de Ion Heliade Rădulescu are ca temă acest fenomen.