Iobăgie
From Wikipedia, the free encyclopedia
Iobăgia a fost sistemul juridic prin care țăranul iobag (din maghiară jobbágy) era „legat” de pământul unui stăpân feudal, pe care trăia și muncea, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta. Obligația în muncă a iobagilor către stăpânul feudal se numea robotă.[1] Cuvântul fiind derivat din „rob/robie” (slavie).
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Țăranul dependent se mai numea șerb (din latină servus) în Transilvania, rumân în Țara Românească și vecin în Moldova.[2]
Iobăgia diferă de sclavie prin faptul că stăpânul nu avea drept de viață și de moarte asupra iobagilor, iar aceștia nu puteau fi vânduți separat de pământul pe care îl lucrau sau îl primeau în folosință. În mod tipic, atunci când șerbia avea preponderență, pământul însuși nu putea fi vândut deoarece era asociat cu puterea politică, în schimb el putea fi transferat prin război, dăruire, căsătorie sau în alte moduri.