Liga a II-a 2010-2011
From Wikipedia, the free encyclopedia
Sezonul 2010-2011 a fost cel de-al 71-lea sezon al Ligii a II-a. Sezonul a debutat la data de 28 august 2010,[2] la acesta au participat 32 de echipe divizate în două serii de 16 echipe. Reducerea numărului de echipe face parte dintr-un plan mai amplu de restructurare a primelor trei ligi din sistemul fotbalului românesc. Acest plan va duce la o divizie secundă cu o singură serie compusă din 20-22 de echipe începând cu sezonul 2014-2015.[3]
Liga a II-a | |||
Sezon | 2010-11 | ||
---|---|---|---|
Campioană | Ceahlăul Piatra Neamț Petrolul Ploiești | ||
Nou-promovate | Ceahlăul Piatra Neamț Concordia Chiajna Petrolul Ploiești CS Mioveni Voința Sibiu | ||
Retrogradate | Steaua II București ACU Arad Silvania Șimleu Silvaniei Minerul Lupeni | ||
Statistici | |||
Golgheter | Alexandru Chițu (22 goluri)[1] | ||
Cea mai mare victorie acasă | FC Botoșani - FC Snagov 5-0 Petrolul - FC Argeș 5-0 FC Botoșani - Dinamo II 5-0 | ||
Cea mai mare victorie în deplasare | Farul - Ceahlăul 1-5 FC Botoșani-Delta 3-7 | ||
Cele mai multe goluri | FC Botoșani-Delta 3-7 | ||
| |||
Modifică date / text |
Echipa Petrolul Ploiești a jucat din sezonul acesta în seria de Vest, iar în locul său în seria de Est a jucat CS Otopeni, invers față de sezonul anterior.[4][5]
Echipele Politehnica Iași și FC Baia Mare au fost excluse înainte de începerea sezonului alături de Farul Constanța și Arieșul Turda, la data de 19 august 2010 din cauza neîndeplinirii condițiilor de participare în Liga a II-a ale FRF.[6] Ulterior s-a revenit asupra deciziei în cazul ultimelor două, în urma recursului făcut de acestea.[7] De asemenea clubul Internațional Curtea de Argeș și-a anunțat retragerea din campionat încă de la începutul lunii august.[6] Astfel, în locul acestora, deși retrogradate la finalul sezonului precedent, au rămas în Liga a II-a echipele Dinamo II București și Mureșul Deva, precum și ACSMU Politehnica Iași, echipă formată prin fuziunea dintre Tricolorul Breaza și Navobi Iași.[8][9]
Pe parcursul sezonului echipele Silvania Șimleu Silvaniei și Minerul Lupeni s-au retras din campionat, ultima din cauza problemelor financiare.[10]