Limba tracă
From Wikipedia, the free encyclopedia
Limba tracă era o limbă indo-europeană, vorbită în Antichitate, în Dacia și în Peninsula Balcanică de o populație numeroasă. Este cunoscută numai din ceea ce s-a păstrat în notațiile aproximative din textele latinești și grecești (c. 100 de cuvinte izolate și 2200 de nume proprii).[1]
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare. |
Materialul lingvistic păstrat este sărac: cele mai multe date sunt nume de persoane sau toponime.[2] O inscripție pe un inel găsist la Ezerovo, Bulgaria, este unul dintre puținele materiale lingvistice păstrate în limba tracă.
Traca a constituit substratul limbii române. O serie de cuvinte românești provin din tracă: „balaur”, „balegă”, „cioară”, „copil”, „gușă”, „vatră” etc.
A fost o limbă de tip satem (adică utilizează cuvantul "sută" și nu "centum").
Fiind vorbită pe un teritoriu întins, se presupune că ar fi existat diferențe dialectale, sau chiar diferite limbi: limba dacă în nordul teritoriului ocupat de traci și limba tracă la sud-est de acest teritoriu.