Miss World este un titlu care se acordă la un concurs de frumusețe internațional. Candidatele care participă la concurs au fost alese deja în țara de origine ca „regina frumuseții ”. Acest concurs este organizat anual printr-o campanie a mediei , concurenta ca câștigă titlul acordat de o comisie în afară de premii, are și o serie de obligații față de cei care finanțează premiile acordate. Până în anul 1988 acest concurs a avut loc în Londra iar în prezent are loc pe continente, urmat de concursul de frumusețe pe lume.
Priyanka Chopra India (Miss World-2000)
Titlul Miss Universe face concurență titlului Miss World.
Mai ales adepții feminismului critică aceste concursuri de frumusețe, numindu-le „Fleischbeschau” (inspecție/control de carne ), după părerea lor ele rănesc demnitatea feminină. Cu toate acestea aceste concursuri sunt acceptate cu entuziasm de femeile tinere.
Din țările în care se vorbește oficial limba germană , au câștigat până în prezent acest concurs 4 concurente, două din Germania și două din Austria : Petra Schürmann (Germania, 1956), Eva Rueber-Staier (Austria, 1969), Gabriella Brum (Germania, 1980), Ulla Weigerstorfer (Austria, 1987).
MW - 2008 (Xenia Suhinova)
Mai multe informații Anul, Țara candidatei ...
Anul
Miss World
Țara candidatei
Locul concursului
2008
Xenia Suhinova
Rusia
Johannesburg , Africa de Sud
2007
Zhang Zilin
China
Sanya , Republica Chineză
2006
Taťána Kuchařová
Cehia
Varșovia , Polonia
2005
Unnur Birna Vilhjálmsdóttir
Islanda
Sanya, China
2004
María Julia Mantilla
Peru
Sanya, China
2003
Rosanna Davison
Irlanda
Sanya, China
2002
Azra Akın
Turcia
London , UK
2001
Agbani Darego
Nigeria
Sun City , Africa de Sud
2000
Priyanka Chopra
India
London, UK
1999
Yukta Mookhey
India
London, UK
Închide
Harta cu ţările din care provin canditatele Miss World până în 2008.
Aishwarya Rai (Miss World în 1994)
Taťána Kuchařová (Miss World 2006)
Julia Morley cu Tatiana Kucharova (Miss World 2006)
Până în anul 2008:
Mai multe informații Titluri, Țara ...
Titluri
Țara
5
India , Venezuela
4
Marea Britanie
3
Islanda , Jamaica și Suedia
2
Argentina , Australia , Austria , Olanda , Peru , Rusia , Africa de Sud , SUA
1
Bermuda , Brazilia , China , Cehia , Republica Dominicană , Egipt , Finlanda , Franța , Germania , Grecia , Grenada , Guam , Irlanda , Israel , Nigeria , Polonia , Puerto Rico , Trinidad și Tobago , Turcia
Închide
Mai multe informații Anul, Țara ...
Anul
Miss World
Țara
Locul concursului
1951 Kiki Haakonson Suedia Lyceum Ballroom Londra , Marea Britanie
1952 May Louise Flodin Suedia Londra
1953 Denise Perrier Franța Londra
1954 Antigone Costanda Egipt Londra
1955 Carmen Duijm Zubillaga Venezuela Londra
1956 Petra Schürmann Germania Londra
1957 Marita Lindahl Finlanda Londra
1958 Penelope Anne Coelen Africa de Sud Londra
1959 Corine Rottschafer Țările de Jos Londra
1960 Norma Gladys Cappagli Argentina Londra
1961 Rosemarie Frankland Regatul Unit Londra
1962 Catharina Lodders Țările de Jos Londra
1963 Carole Joan Crawford Jamaica Londra
1964 Ann Sidney Regatul Unit Londra
1965 Lesley Langley Regatul Unit Londra
1966 Reita Faria India Londra
1967 Madeleine Hartog Bell Peru Londra
1968 Penelope Plummer Australia Londra
1969 Eva Rueber-Staier Austria Londra
1970 Jennifer Hosten Grenada Londra
1971 Lucia Tavares Petterle Brazilia Londra
1972 Belinda Green Australia Londra
1973 Marjorie Wallace Statele Unite ale Americii Londra
1974 Anneline Kriel Africa de Sud Londra
1975 Wilnelia Merced Puerto Rico Londra
1976 Cindy Breakspeare Jamaica Londra
1977 Mary Stävin Suedia Londra
1978 Silvana Suarez Argentina Londra
1979 Gina Swainson Bermuda Londra
1980 Gabriella Brum Germania Londra
Kimberley Santos [1] Guam
1981 Pilin Leon Venezuela Londra
1982 Mariasela Alvarez Republica Dominicană Londra
1983 Sarah-Jane Hutt Regatul Unit Londra
1984 Astrid Herrera Venezuela Londra
1985 Hólmfríður Karlsdóttir Islanda Londra
1986 Giselle LaRonde Trinidad-Tobago Londra si Macao
1987 Ulla Weigerstorfer Austria Londra si Malta
1988 Linda Pétursdóttir Islanda Londra si Málaga
1989 Aneta Kręglicka Polonia Hong Kong Convention Exhibition Centre, Hong kong
1990 Gina Marie Tolleson Statele Unite ale Americii Londra
1991 Ninibeth Jiminez Venezuela Atlanta , Georgia , USA
1992 Julia Kourotchkina Rusia Sun City , Africa de Sud
1993 Lisa Hanna Jamaica Sun City, Africa de Sud
1994 Aishwarya Rai India Sun City, Africa de Sud
1995 Jacqueline Aguilera Marcano Venezuela Sun City, Africa de Sud
1996 Irene Skliva Grecia Bangalore , India
1997 Diana Hayden India Baie Lazare , Seychelles
1998 Linor Abargil Israel Lake Berjaya Mahé Beach Resort, Seychellen
1999 Yukta Mookhey India Londra
2000 Priyanka Chopra India Londra
2001 Agbani Darego Nigeria Sun City, Africa de Sud
2002 Azra Akin Turcia Alexandra Palace , Londra
2003 Rosanna Davison Irlanda Sanya , Hainan , China
2004 María Julia Mantilla Peru Sanya, Hainan, China
2005 Unnur Birna Vilhjálmsdóttir Islanda Sanya, Hainan, China
2006 Taťána Kuchařová Cehia Varșovia , Polonia
2007 Zhang Zilin China [2] Sanya, Hainan, China
2008 Xenia Suhinova Rusia The Sandton Convention Centre, Johannesburg
2009 Kaiane Aldorino Gibraltar Johannesburg
2010 Alexandria Mills Statele Unite ale Americii Sanya, Hainan, China
Închide