Orchestră simfonică
ansamblu muzical instrumental de mari dimensiuni / From Wikipedia, the free encyclopedia
O orchestră simfonică este un ansamblu muzical instrumental de mari dimensiuni. Înțelesul cel mai răspândit al termenului este afiliat culturii europene, făcând referire la o instituție născută în acest spațiu în secolele XVII–XVIII. Ea s-a extins mai apoi în întreaga lume, ca parte a influenței culturii vest-europene.
Muzicologul american Neal Zaslaw remarcă un număr de aspecte definitorii pentru orchestra de tip european, începând din secolul al XVIII-lea (v. secțiunea Lectură suplimentară):
- fundamentul orchestrei este reprezentat de instrumentele cu coarde și arcuș din familia viorii (vioară, violă, violoncel și contrabas)
- aceste instrumente cu coarde sunt organizate în partide (ai căror membri cântă la unison), astfel încât coardele înalte să fie mai multe la număr decât cele grave
- instrumentele de suflat din lemn, cele din alamă și percuțiile apar în configurații diferite, în funcție de epocă, spațiu și repertoriu
- orchestrele unei epoci, aparținând de același spațiu și de același repertoriu, își uniformizează configurația instrumentală pentru a facilita migrarea repertoriului de la un ansamblu la altul
- majoritatea orchestrelor sunt instituții cu un personal stabil, folosesc un calendar al repetițiilor și concertelor și dispun de o structură de administrare și un buget propriu
- unisonul dintre instrumente obligă la alegerea unor interpreți cu o bună pregătire muzicală – în special pentru citirea de partituri
- coordonarea orchestrei se face de către un interpret anume – primul violonist sau claviaturistul (clavecin, pian) ansamblului în secolele XVII–XVIII și dirijorul de la începutul secolului al XIX-lea.