Războaiele de independență ale statelor hispano-americane
From Wikipedia, the free encyclopedia
Războaiele de independență ale statelor hispano-americane au fost seria de războaie împotriva guvernării imperiale spaniole în America Spaniolă care au avut ca obiectiv obținerea independenței politice. Războaiele au avut loc la începutul secolului al XIX-lea, după invadarea Spaniei de către francezi în timpul războaielor napoleoniene. Deși au existat încercări de stabilire a unei identități separate a hispano-americanilor ("creole") diferită de cea spaniolă-iberică,[2] independența politică nu a fost la început obiectivul majorității americanilor spanioli, iar obținerea ei nu a fost necesară în mod obligatoriu.[3] După revenirea la putere a lui Ferdinand al VII-lea în 1814 și respingerea de către monarh a constituției liberale spaniole din 1812, monarhia și liberalii și-au înăsprit atitudinea față de posesiunile de peste mări în egală măsură, ceea ce a provocat în colonii o radicalizare spre obținerea independenței politice.[4]
Războaiele de independență a statelor hispano-americane | |||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte a Războaiele de independentă ale Americii Latine | |||||||||
Informații generale | |||||||||
| |||||||||
Beligeranți | |||||||||
|
Sprijin militar: Regatul Unit [Note H] | ||||||||
Efective | |||||||||
44.400 soldați (total personal desfășurat)
|
| ||||||||
Pierderi | |||||||||
34.400 spanioli | 570.000 morți[1] | ||||||||
Modifică date / text |
Conflictele violente au izbucnit în 1809, când efemerele juntele de guvernare înființate în Chuquisaca și Quito s-au opus conducerii Junta Supremă Centrală din Sevilia. În 1810, au apărut numeroase noi junte în toate domeniile spaniole din America. Apariția lor a fost determinată căderea Juntei Centrale în timpul invaziei franceze. Deși diverse regiuni ale Americii Spaniole au protestat împotriva politicilor coroanei, acestea „erau puțin interesate în obținerea independenței absolute; a existat cu adevărat un sprijin pe scară largă pentru Junta Centrală Spaniolă formată pentru a conduce rezistența împotriva francezilor”.[5] În vreme ce anumiți hispano-americani credeau că independența este necesară, majoritatea celor care au sprijinit crearea de noi guverne le-au considerat ca mijloace pentru păstrarea autonomiei regiunii față de francezi. În deceniul următor, instabilitatea politică din Spania restaurația absolutistă din timpul lui Ferdinand al VII-lea i-a convins pe numeroși hispano-americani de necesitatea proclamării independenței față de metropolă.
În conflictele care au izbucnit au luptat atât trupele neregulate cât și cele regulate, acestea luând atât formarăzboiului de eliberare națională cât și cea a războiului civil. Conflictele dintre colonii și dintre acestea și Spania au dus la apariția în cele din urmă, în primele trei decenii ale secolului al XIX-lea, a unei serii de noi state independente, care se întindea de la Argentina și Chile în sud până la Mexic în nord. Cuba și Puerto Rico au rămas sub dominația spaniolă până la izbucnirea Războiului hispano-american din 1898. Noile republici au abolit încă de la început fostul sistem de clasificare și ierarhie rasială, sistemul castelor, Inchiziția și titlurile nobiliare. Sclavia nu a fost abolită imediat, dar a fost desființată în următorii douăzeci și cinci de ani. Criollos (descendenți ai coloniștilor spanioli, născuți însă în Lumea Nouă) și mestizo (metiși hispano-amerindieni) i-au înlocuit treptat cei născuți în Spania în majoritatea posturilor guvernamentale. Criollos au format în continuare structura superioară a societății, care a păstrat unele dintre caracteristicile culturale tradiționale spaniole. Pentru aproape încă un secol, conservatorii și liberalii s-au luptat ca să oprească sau să adâncească modificările politice și sociale din aceste republici.
Evenimentele din America Spaniolă au avut legătură cu războaiele de independență din fostele colonii franceze din St-Domingue, Haiti și cu tranziția la independență din Brazilia. Independența Braziliei a avut în mod special un punct de pornire comun cu luptele pentru independența coloniilor spaniole, de timp ce ambele conflicte au fost declanșate de invazia lui Napoleon în Peninsula Iberică. În timpul invaziei, familia regală portugheză s-a refugiat în Brazilia în 1807. Procesul cuceririi independenței statelor din America Latină a avut loc în climatul general politic și intelectual apărut odată cu Epoca Iluminismului și a fost influențat inclusiv de revoluțiile din Statele Unite și Franța. O cauză poate mai importantă a războaielor de independență a statelor hispano-americane au fost evoluțiile din istoria Spaniei și a monarhiei spaniole din acea perioadă.