Războiul ruso-japonez
război între Rusia și Japonia (1904-1905) / From Wikipedia, the free encyclopedia
Războiul ruso-japonez (1904–1905) a fost un conflict generat de ambițiile imperialiste ale Imperiului Rus și ale Imperiului Japonez în privința Manciuriei și Coreei. [2]Principalele teatre de război au fost Port Arthur și Peninsula Liaodong, împreună cu calea ferată care lega Port Arthur de Harbin. Rușii căutau de multă vreme un port ale cărui ape să nu înghețe în timpul iernii atât pentru marina militară rusă, cât și pentru cea comercială. Port Arthur, baza navală din provincia Liaodong a fost închiriată Rusiei de dinastia Qing din China din anul 1897, care era un port operațional pe tot parcursul anului. De la sfârșitul primului război sino-japonez din 1895, Japonia s-a temut că Rusia îi va încurca planurile sale de a crea o sferă de influență în Coreea și Manciuria. Rusia a demonstrat că are o politică expansionistă la est de Munții Urali în Siberia și Orientul Îndepărtat, încă de la domnia lui Ivan cel Groaznic în secolul al XVI-lea.[3] Văzând Rusia ca pe un rival, Japonia s-a oferit să recunoască dominația rusă în Manciuria în schimbul recunoașterii sferei de influență japoneză asupra Coreei. Rusia a refuzat și a cerut stabilirea unei zone tampon neutre între Rusia și Japonia în Coreea, la nord de paralela 39. Guvernul japonez a perceput acest lucru ca o amenințare la adresa planurilor sale de extindere în Asia continentală și a ales să intre în război împotriva Rusiei Țariste. După ce negocierile au fost întrerupte în 1904, Marina Imperială Japoneză început ostilitățile printr-un atac surpriză pe 9 februarie 1904, atacând Flota Rusă din Pacific la Port Arthur, China.
Războiul ruso-japonez | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Soldați ruși privind la trupurile soldaților japonezi căzuți în tranșee | |||||||
Informații generale | |||||||
| |||||||
Beligeranți | |||||||
Imperiul Rus | Imperiul Japonez | ||||||
Conducători | |||||||
Nicolae al II-lea al Rusiei Alecsei Kuropatchin Stepan Makarov Zinovi Rojestvenschi | Împăratul Meiji Oyama Iwao Tōgō Heihachirō Nogi Maresuke | ||||||
Efective | |||||||
1.365.000 (total)[1] | 1.200.000 (total)[1] | ||||||
Pierderi | |||||||
34.000-52.623 morți, 74.369 prizonieri, 8 nave de luptă scufundate, 2 nave de luptă capturate | 47.152-47.400 morți, 2 nave de luptă scufundate | ||||||
Modifică date / text |
Deși Rusia a suferit o serie de înfrângeri, împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei era convins că Rusia ar putea câștiga, dacă va lupta mai departe; el a ales să rămână angajat în război și să aștepte rezultatele anumitor bătălii navale cheie. După ce speranța victoriei a fost spulberată, el a continuat războiul pentru a păstra demnitatea Rusiei prin evitarea unei „păci umilitoare”. Rusia a ignorat dorința Japoniei exprimată devreme de a accepta un armistițiu și a respins ideea de a aduce disputa la Curtea de Arbitraj de la Haga. Războiul s-a încheiat în cele din urmă cu Tratatul de la Portsmouth (5 septembrie 1905), mediat de președintele american Theodore Roosevelt. Victoria completă a armatei japoneze a surprins observatorii internaționali și acest lucru a transformat echilibrul de putere atât în Asia de Est, cât și în Europa de Est, ducând la ridicarea Japoniei ca mare putere și la scăderea prestigiului și influenței Rusiei în Europa de Est. Pierderea vieților militari ruși fără victorie și înfrângerea umilitoare pentru Imperiul Rus au contribuit la creșterea tulburărilor interne care au culminat cu Revoluția Rusă din 1905 și a accelerat dezintegrarea autocrației ruse. Războiul a marcat și prima victorie a unei țări asiatice împotriva unei puteri occidentale în timpurile moderne.[4]