Serviciul de Informații și Securitate
From Wikipedia, the free encyclopedia
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) este organul de stat specializat în domeniul asigurării securității naționale prin exercitarea tuturor măsurilor adecvate de informații și contrainformații, de culegere, prelucrare, verificare și valorificare a informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințare internă sau externă pentru independența, suveranitatea, unitatea, integritatea teritorială, ordinea constituțională, dezvoltarea democratică, securitatea internă a statului, societății și cetățenilor, statalitatea Republicii Moldova, funcționarea stabilă a ramurilor economiei naționale de importanță vitală, atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și peste hotare.[1]
Tonul acestui articol sau al acestei secțiuni este nepotrivit pentru o enciclopedie. Puteți contribui la îmbunătățirea lui sau sugera modificările necesare în pagina de discuție. |
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) | |
Prezentare generală | |
---|---|
Fondată | 16 noiembrie 1999 |
Agenții precedente | Ministerul Securității Naționale |
Competență | Republica Moldova |
Sediu | bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 166, Chișinău |
Șefii agenției | |
Alexandru Musteață, Director Sergiu Druță, Director adjunct | |
Prezență online | |
sis.md | |
Modifică date / text |
Conform Strategiei securității naționale a Republicii Moldova, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) este un organ de stat specializat, căruia îi revine competența directă de asigurare a securității de stat a Republicii Moldova. În acest context, activitatea SIS se va subordona necesității de asigurare, în primul rând, a unei securități funcționale și multidimensionale, de curmare a tentativelor informativ-subversive din străinătate, de prevenire a activității anticonstituționale a unor grupări și formațiuni atât din țară, cât și din exteriorul ei, de combatere a criminalității organizate, a manifestărilor de corupție, care subminează securitatea statului, și a terorismului, de asigurare a stabilității economice a țării și a protejării potențialului național de apărare.[2]
Scopul activității SIS îl constituie asigurarea securității interne și externe, apărarea ordinii constituționale, a sistemului economic național și a capacității de apărare, combaterea terorismului și altor amenințări la adresa securității de stat cu mijloace preventive și speciale de natură nonmilitară.
Pentru atingerea acestui scop și realizarea obiectivului general al politicii statului în domeniul securității naționale, SIS obține, verifică, evaluează, păstrează și valorifică informațiile necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie sau ar putea constitui amenințări la adresa suveranității, independenței, securității, ordinii constituționale și integrității teritoriale a Republicii Moldova, precum și datele cu referire la evoluțiile și la evenimentele din afara țării de care se ține cont la formularea politicii externe, de apărare și a politicii economice a Republicii Moldova.
SIS previne și contracarează aspirațiile subversive orientate împotriva Republicii Moldova, acțiunile de subminare violentă a instituțiilor democratice ale statului, alte acțiuni ce prezintă amenințări la adresa securității statului; întreprinde măsuri de prevenire și de combatere a infracțiunilor cu caracter terorist, a acțiunilor de finanțare și de asigurare materială a actelor teroriste și altor activități extremiste; edifică și asigură funcționarea securizată a sistemelor guvernamentale de comunicații, protecția și prevenirea divulgării de informații ce constituie secret de stat; asigură crearea, funcționarea și dezvoltarea sistemelor de protecție criptografică și tehnică a informației; întreprinde măsuri de asigurare contrainformativă în condițiile legii. Totuși, în prezent SIS nu mai dispune de pârghii de urmărire penală și nu are competența de a iniția dosare penale.[3]