Sfântul Duh în creștinism
a treia entitate a Sfintei Treimi în creștinism / From Wikipedia, the free encyclopedia
Pentru majoritatea confesiunilor creștine, Sfântul Duh sau Sfântul Spirit este cea de-a treia persoană a Sfintei Treimi:[2] Dumnezeul în trei ipostaze manifestat ca Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt, fiecare entitate în sine fiind Dumnezeu.[3][4][5] Creștinii netrinitarieni, care resping doctrina trinității, diferă în mod semnificativ de creștinismul majoritar în ceea ce privește convingerile lor despre Duhul Sfânt. În teologia creștină, pneumatologia se referă la studierea manifestării Sfântului Duh. Datorită relației istorice a creștinismului cu iudaismul, teologii iudei identifică adesea Duhul Sfânt cu conceptul Ruach Hakodesh din scripturile evreiești, considerând că Isus (care era evreu) a extins aceste concepte iudaice. Printre numele similare ale Sfântului Duh sunt Ruach Elohim (Duhul lui Dumnezeu), Ruach YHWH (Duhul lui Yahweh) și Ruach Hakmah (Duhul Înțelepciunii).[6][7] În Noul Testament el este identificat cu Duhul lui Hristos, Duhul Adevărului, Mângâietorul și Duhul Sfânt.[8][9][10]
Noul Testament prezintă o relație strânsă între Duhul Sfânt și Isus în timpul vieții și misiunii pământești a lui Isus. Evangheliile după Matei și Luca și Crezul de la Niceea afirmă că Isus a fost „conceput de Duhul Sfânt, născut din Fecioara Maria”.[11] Duhul Sfânt s-a coborât asupra lui Isus ca un porumbel în timpul Botezului, iar în Discursul de Adio de după Cina cea de taină Isus a promis că va trimite Duhul Sfânt către ucenici după înălțarea lui la ceruri.[12][13]
Sfântul Duh este menționat ca „Domnul de viață Făcătorul” în Crezul de la Niceea, care rezumă mai multe convingeri cheie asumate de majoritatea confesiunilor creștine. Participarea Duhului Sfânt în natura tripartită a convertirii iese în evidență în instrucțiunile date ucenicilor de Isus după Înviere la sfârșitul Evangheliei după Matei (28:19): „învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” și „unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”.[14] Încă din secolul I creștinii l-au invocat pe Dumnezeu cu formula trinitară „Tatăl, Fiul și Sfântul Duh” în rugăciuni, iertări de păcate și binecuvântări.[15][16] În cartea Faptele Apostolilor pogorârea Sfântului Duh are loc la cincizeci de zile după învierea lui Hristos și este prăznuită de creștini în sărbătoarea Rusalilor.[17]