Sindromul burnout
From Wikipedia, the free encyclopedia
În psihologie, sindromul burnout sau sindromul epuizării profesionale reprezintă o stare de epuizare, atât fizică cât și psihică, care apare în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită și interacțiuni frecvente cu oamenii. Apare tot mai frecvent în epoca modernă și conduce la scăderea performanțelor la locul de muncă, afectează relațiile cu cei din jur și calitatea vieții individului.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), sindromul burnout sau de extenuare rezultă din stres cronic la muncă negestionat cu succes, având simptome precum „sentimente de epuizare a energiei sau extenuare; distanță mentală mărită față de locul de muncă sau sentimente de negativism sau cinism legate de locul de muncă; și eficacitate profesională redusă.”[1] Pe când sindromul burnout poate influența starea de sănătate și poate fi un motiv pentru oameni să contacteze serviciile de asistență medicală, el însuși nu este clasificat de OMS ca boală sau tulburare mentală.[1] Organizația Mondială a Sănătății afirmă că „Burnout se referă în mod specific la fenomene din contextul profesional și nu ar trebui să se aplice pentru a descrie experiențe în alte arii ale vieții.”[1]
În 1974, Herbert Freudenberger, un psiholog american, a introdus termenul „burnout”[2] și a fost primul cercetător care a publicat într-un jurnal științific cercetarea asupra sindromului. Lucrarea s-a bazat pe observațiile sale cu privire la personalul voluntar (inclusiv el însuși) la o clinică gratuită pentru dependenți de droguri.[3] El a caracterizat epuizarea printr-un set de simptome care include epuizarea rezultată din solicitările excesive ale muncii, la fel de bine și simptome fizice cum ar fi dureri de cap și insomnie, „rapiditate la furie” și gândire închisă. El a observat că muncitorul epuizat „privește, acționează și pare deprimat.” După publicarea lucrării originale a lui Freudenberger, interesul pentru epuizarea ocupațională a crescut. Deoarece expresia „burnt-out” făcea parte din titlul romanului din 1961 al lui Graham Greene, A Burnt-Out Case, care se referea la un medic care lucra în Congo Belgian cu pacienți care aveau lepră, expresia era probabil folosită în afara literaturii psihologice înainte ca Freudenberger să o folosască.[4][lower-alpha 1] Herbert Freudenberger publică în 1980 lucrarea Burn Out: The High Cost of High Achievement. What it is and how to survive it, în care descrie această tulburare. Wolfgang Kaskcha a scris despre documentația timpurie a subiectului.[6]
Sindromul burnout se aseamănă cu depresia prin: tulburări de somn și de digestie, senzația de epuizare și de scădere a randamentului profesional, scăderea capacității de dialog și de interacțiune cu cei din jur, senzația de goliciune sufletească și că viața profesională invadează viața privată.