Solubilitate
From Wikipedia, the free encyclopedia
Solubilitatea indică gradul în care o substanță pură se poate dizolva într-un dizolvant, alcătuind o soluție omogenă unde repartizarea atomilor, moleculelor și ionilor este uniformă. Pentru lichide parțial miscibile reciproc, care formează o soluție eterogenă cu cel puțin 2 faze lichide (lichid multifazic) solubilitatea se denumește miscibilitate. Dizolvantul în modul cel mai frecvent este un lichid, dar sunt și unele excepții când unii dizolvanți sunt:
- solide ca în cazul aliajelor, sticlei, ceramicii, semiconductoare sau
- gaze ce dizolvă solide sau lichide, de obicei la temperaturi și presiuni înalte ca de exemplu silicea în vapori de apă în anumite procese geochimice[1].
În funcție de cantitatea de substanță dizolvată, soluțiile se clasifică în:
- soluții saturate: care conțin cantitatea maximă de substanță dizolvată la o anumită temperatură.
- soluții nesaturate: în care se mai poate dizolva o cantitate de dizolvat până la saturație.
Solubilitatea unei substanțe reprezintă cantitatea maximă din acea substanță care se dizolvă într-o anumită cantitate de solvent, la o anumită temperatură. Concentrația substanței din soluția saturată reprezintă solubilitatea substanței respective.