Stadionul Dinamo
Stadion din București / From Wikipedia, the free encyclopedia
Stadionul Dinamo, numit și Stadionul Ștefan cel Mare este un stadion din București și aparține clubului Dinamo București. Stadionul este amplasat în Sectorul 2 din București, pe Șoseaua Ștefan cel Mare. Stadionul a fost inaugurat la 14 octombrie 1951, primul meci susținut aici de Dinamo fiind împotriva echipei Locomotiva Timișoara, iar Dinamo a câștigat cu 1-0.
Stadionul Dinamo | |
UEFA | |
Poreclă | Ștefan cel Mare |
---|---|
Amplasare | București |
Coordonate | 44°27′18″N 26°06′08″E ({{PAGENAME}}) |
Începerea construcției | 1951 |
Deschis | 14 octombrie 1951 |
Renovat | 2007 |
Proprietar | Ministerul Afacerilor Interne |
Operator | Dinamo 1948 București |
Beneficiar | Dinamo București |
Capacitate | 15.032[1] |
Dimensiuni | 105 x 65 |
Suprafață de joc | gazon natural |
Modifică date / text |
Este dotat cu pistă de atletism și instalație de nocturnă, având o capacitate de 15.032 de locuri.
Stadionul are două peluze: Peluza Cătălin Hîldan - PCH (peluza principală a echipei de fotbal) și Peluza Sud, plus încă două tribune.
Ultima renovare de care a beneficiat arena a avut loc în anul 2007.
Echipa națională a României a disputat două meciuri pe acest stadion, ambele fiind partide amicale: 1-1 cu Japonia la 11 octombrie 2003 și 2-1 cu Georgia la 19 noiembrie 2008.
Ultimul meci disputat de FC Dinamo în "Groapă" a fost returul barajului cu Universitatea Cluj. Acel duel s-a terminat la egalitate, scor 1-1, dar ardelenii au promovat grație succesului din tur, scor 2-0. Dinamo a retrogradat astfel în Liga 2, pentru prima oară în istoria de 74 de ani a clubului.
CNI vrea să facă un stadion mai mare în Ștefan cel Mare. Noua arena ar urma să aibă aproximativ 25.000 de locuri.[2]