Zbor instrumental
From Wikipedia, the free encyclopedia
Zbor instrumental (engleză instrument flight rules – IFR) este un set de reguli după care un aviator pilotează un avion în condiții meteorologice de zbor instrumental (engleză instrument meteorological conditions – IMC), inferioare condițiilor de zbor la vedere. Pentru zborul instrumental este necesar ca avionul să fie echipat cu instrumente specifice, bazate pe semnale radio, iar pilotul să fie autorizat pentru un astfel de zbor.[1]
În România regulile de zbor instrumental sunt stabilite de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare precum și cu prevederile Convenției privind aviația civilă internațională semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, cu standardele și practicile recomandate în anexele la aceasta, precum și cu prevederile convențiilor și acordurilor internaționale la care România este parte.[2]
Dacă condițiile meteorologice sunt sub cele minime (VMC), pilotul este obligat să zboare după regulile zborului instrumental.[2]