Alexandru Plagino

Alexandru C. Plagino, alternativ Plajino (n. 21 august 1821 – d. 4 octombrie 1894, Plăginești, Râmnicu-Sărat, România) a fost un om politic român, din secolul al XIX-lea, originar din Muntenia.

Alexandru Plagino
Date personale
Născut	21 august 1821
Decedat	4 octombrie 1894 (73 de ani) Plăginești, Râmnicu-Sărat, România
Cetățenie	Țara Românească  Principatele Unite  Regatul României
Ocupație	politician
Limbi vorbite	limba română
Ambasador al României în Regatul Unit
În funcție 1 martie 1891 – 31 martie 1893
Precedat de	Ion Ghica
Succedat de	Ion Bălăceanu
Ambasador al României în Italia
În funcție 1885 – 1891
Președinte al Senatului României
În funcție 3 septembrie 1869 – 4 martie 1871
Ministru al finanțelor
În funcție 19 iulie 1861 – 22 ianuarie 1862
Guvern	Guvernul Dimitrie Ghica
Deputat al României
Modifică date / text

Biografie

Familia

S-a născut într-o familie boierească de origine greacă. Părinții săi au fost marele postelnic Constantin Plagino și soția sa, Eufrosina Plagino (n. Moruzi), fiica fostului domnitor Alexandru Moruzi.

Politician

A devenit paharnic în 1840 și agă în 1850. Plagino a fost prefect al poliției din București în 1850-1851 și a fost făcut mare logofăt în 1852. El a servit ca secretar de stat în perioada 1854-1856. După Unirea Principatelor, a îndeplinit funcția de ministru de finanțe în guvernul Țării Românești din iulie 1861 până în ianuarie 1862, sub conducerea lui Dimitrie Ghica, apoi a fost membru în Adunarea Electivă (1862) și vicepreședinte al Corpului Ponderator (5 decembrie 1865).^[1]

Președintele Senatului României

Plagino a făcut parte din adunarea constituantă din 1866 și a fost ales atât senator (din 1866), cât și deputat (1871). El a îndeplinit funcția de președinte al Senatului din 3 septembrie 1869 până în 4 martie 1871. În timpul Războiului de Independență al României, el a servit drept comisar general pe lângă  Marele Cartier General al Armatei Imperiale Ruse în perioada aprilie - iulie 1877. El a fost trimis apoi în misiune la Madrid și Lisabona, cu scopul de a notifica curțile regale de acolo de proclamarea independenței României, și a petrecut anul 1879 și începutul anilor 1880 în Peninsula Iberică. A fost apoi trimis extraordinar și ministru plenipotențiar în Italia (1885-1891) și în Marea Britanie (1891-1893). El a murit în 4 octombrie 1894 la Plăginești.^[1]