Beta-blocant

Beta-blocantele (β-blocante, cunoscute și ca antagoniști β-adrenergici) reprezintă o clasă de medicamente care sunt folosite împotriva aritmiei cardiace și pentru protejarea inimii față de infarctul miocardic secundar (preventiv, după un prim infarct).^[1] Beta-blocantele mai sunt utilizate în tratamentul hipertensiunii, deși există multe alte medicamente antihipertensive care se folosesc în locul acestora.^[2][3] Terminația caracteristică pentru beta-blocante este -lol. Exemple de beta-blocante sunt: metoprolol, nebivolol, atenolol, bisoprolol, propranolol, timolol, etc.^[4]

Beta-blocant
Structura propranololului, primul beta-blocant folosit clinic
Denumiri
Denumiri comerciale	Beta-blocanți Blocante beta-adrenergice Antagoniști beta-adrenergici
Identificare
Cod ATC	C07
Date clinice
Clasă farmacologică	da
Modifică date / text

Beta-blocantele sunt antagoniști competitivi care, după cum sugerează și numele lor, blochează receptorii beta-adrenergici (ai catecolaminelor endogene), cu anularea activității pentru adrenalină și noradrenalină, având astfel un efect simpatolitic, de deprimare pentru sistemul nervos simpatic.^[5][6][4]

În funcție de receptorii β pe care îi blochează, beta-blocante sunt de mai multe tipuri, astfel că se deosebesc blocantele neselective și blocantele selective, pentru receptorii β₁, β₂ și β₃.^[7] Receptorii β₁-adrenergici sunt localizați în majoritate în structura inimii și a rinichilor.^[6] Receptorii β₂-adrenergici sunt localizați în majoritate în structura plămânilor, tractului gastrointestinal, uterului, ficatului, mușchilor netezi din alcătuirea vaselor și mușchilor scheletici.^[6] Receptorii β₃-adrenergici sunt localizați în adipocite (celulele țesutului adipos).^[8]