Betsy Blair
actriță americană de film și teatru From Wikipedia, the free encyclopedia
Remove ads
Betsy Blair pe numele adevărat Elizabeth Winifred Boger (n. , Cliffside Park(d), New Jersey, SUA – d. , Londra, Regatul Unit) a fost o actriță americană de film și teatru, stabilită la Londra. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără Groapa cu șerpi (1949), Marty (1955), Strada mare (1956) și Strigătul (1957).

Remove ads
Biografie
Betsy Blair, fiica unei profesoare și a unui agent de asigurări, a apărut ca dansatoare deja la vârsta de opt ani. De la vârsta de doisprezece ani a lucrat și ca model pentru agenția John Robert Powers. Blair a absolvit liceul când avea 15 ani. Pentru a face o punte de timp până la studii universitare, ea a continuat să lucreze ca dansatoare la sfatul mamei sale.[8] În 1940, Blair a cântat la Billy Rose's Diamond Horseshoe, un club de noapte din Times Square din New York City, unde Gene Kelly a lucrat pe post de coregraf. La scurt timp mai târziu, la vârsta de 17 ani, s-a căsătorit cu Kelly și a avut o fiică, născută în 1942, care mai târziu a devenit psihanalist, Kerry Kelly Novick.[9][10] Blair a apărut în diferite producții de pe Broadway, inclusiv Menajeria de sticlă de Tennessee Williams și Richard al II-lea) de William Shakespeare. La sfârșitul anilor 1940, a primit primele sale roluri de film, inclusiv The Guilt of Janet Ames (1947) de Henry Levin și Another Part of the Forest de Michael Gordon (1948), în care a fost văzută alături de actori cunoscuți precum Fredric March și Rosalind Russell.
Cariera cinematografică a lui Blair a fost zguduită în anii 1950, când a fost inclusă pe lista neagră timp de câțiva ani în timpul erei McCarthy. La vârsta de 16 ani, actrița a participat săptămânal la un grup de studiu marxist din New York și, în anii următori, s-a alăturat unor organizații de stânga, precum Joint Anti-Fascist Refugee Committee, Sleepy Lagoon Committee și Civil Rights Congress (Congresul pentru Drepturile Civile). Aproape că și-a pierdut rolul feminin în filmul Marty (1955) al lui Delbert Mann, câștigător de Oscar, alături de Ernest Borgnine, pentru care a primit ulterior un premiu al Academiei de Film Britanic și o nominalizare la Oscar.[11]
După ce a divorțat de Kelly în 1957, s-a mutat în Europa. Acolo și-a continuat cariera cinematografică, incluzând Strada mare (1956), regia Juan Antonio Bardem sau Strigătul (1957) de Michelangelo Antonioni. După ce s-a căsătorit cu regizorul de film Karel Reisz în 1963, a lucrat ca actriță doar sporadic. Din căsătorie, s-a născut o fiică. La sfârșitul anilor 1970, Blair s-a specializat și a practicat ca logoped la Central School of Speech and Drama din Londra.[12] În 2003, ea și-a publicat autobiografia, The Memory of All That: Love and Politics in New York, Hollywood, and Paris.
Blair a cedat complicațiilor cauzate de cancer în 2009, la vârsta de 85 de ani.[13]
Remove ads
Filmografie selectivă

- 1947 The Guilt of Janet Ames, regia Henry Levin
- 1947 A Double Life (A Double Life), regia George Cukor
- 1948 Another Part of the Forest, regia Michael Gordon
- 1949 Groapa cu șerpi (The Snake Pit), regia Anatole Litvak[14]
- 1950 Strada misterelor (Mystery Street), regia John Sturges[15]
- 1950 No Way Out (No Way Out), regia Joseph L. Mankiewicz
- 1951 Kind Lady, regia John Sturges
- 1955 Marty (Marty), regia Delbert Mann
- 1956 Rencontre à Paris, regia Georges Lampin
- 1956 Strada mare, regia Juan Antonio Bardem
- 1957 The Halliday Brand, regia Joseph H. Lewis
- 1957 Strigătul (Il grido), regia Michelangelo Antonioni
- 1960 Lies My Father Told Me, regia Don Chaffey
- 1960 I delfini, regia Francesco Maselli
- 1962 All Night Long, regia Basil Dearden
- 1962 Senilità, regia Mauro Bolognini
- 1969 Mazel Tov ou le mariage, regia Claude Berri
- 1973 Echilibru fragil (A Delicate Balance), regia Tony Richardson
- 1978 Gejaagd door de winst (of het A.B.C. van de moderne samenleving), regia Robbe De Hert și Guido Hendericks
- 1986 Flight of the Spruce Goose, regia Lech Majewski
- 1986 Discesa all'inferno (Descente aux enfers), regia Francis Girod
- 1988 Trădat din dragoste (Betrayed), regia Costa-Gavras[16]
Remove ads
Referințe
Bibliografie
Vezi și
Legături externe
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads