Corvide

Corvidele (Corvidae) este o familie de păsări tericole sau arboricole, omnivore, din ordinul paseriformelor, de talie mijlocie sau mare, care, împreună cu menuridele și paradiseidele, sunt cele mai mari din acest ordin. Familia corvidelor cuprinde 131 specii de specii, repartizate în 21 de genuri. În România se întâlnesc 9 specii sedentare (ciori stăncuțe, coțofene, gaițe, alunari, corbi,) și o specie accidentală.

Corvide Fosilă: Miocen mijlociu — prezent PreЄ Є O S D C P T J K Pg N
Cioară grivă (Corvus cornix)
Clasificare științifică
Regn:	Animalia
Încrengătură:	Chordata
Clasă:	Aves
Subclasă:	Neornithes
Infraclasă:	Neoaves
Ordin:	Passeriformes
Subordin:	Passeri
Infraordin:	Corvides
Suprafamilie:	Corvoidea
Familie:	Corvidae Leach, 1820
Subfamilii
Pyrrhocoracinae Crypsirininae Cissinae Perisoreinae Cyanocoracinae Corvinae
Distribuție       Nativă       (Re)Introdusă       Extinct (post-1500)       Extinct (pre-1500)
Modifică text

Sistematică, taxonomie

Numele Corvidae pentru această familie a fost introdus de zoologul englez William Elford Leach într-un ghid al British Museum publicat în 1820.^[1][2] De-a lungul anilor, au apărut multe dezacorduri cu privire la relațiile evolutive exacte ale familiei corvidelor și ale rudelor lor. Ceea ce a părut clar în cele din urmă a fost că corvidele provin din strămoșii Australasiei, de unde s-au răspândit în întreaga lume.^[3] La sfârșitul anilor 1970 și pe parcursul anilor 1980, Sibley și Ahlquist au unit corvidele cu alți taxoni din Corvida, pe baza hibridizării ADN-DNA. Corvidele constituie grupul de bază al Corvoidea, împreună cu rudele lor cele mai apropiate (păsările paradisului, păsările de noroi australiene și sfânciocii). Sunt, de asemenea, grupul central al Corvida, care include grupurile înrudite.

Clarificarea relațiilor dintre corvide a fost realizată pe baza analizei cladistice a mai multor secvențe ADN.^[4][5] Următorul arbore care prezintă filogenia familiei corbilor se bazează pe un studiu molecular realizat de Jenna McCullough și colaboratori și publicat în 2023.^[6]

Corvidae

Pyrrhocorax (2 specii) Crypsirininae Crypsirina (2 specii) Dendrocitta (7 specii) Temnurus Platysmurus (2 specii) Cissinae Cissa (4 specii) Urocissa (5 specii) Perisoreinae Cyanopica (2 specii) Perisoreus (3 specii) Cyanocoracinae Cyanolyca (9 specii) Cyanocorax (20 specii) Aphelocoma (7 specii) Gymnorhinus Cyanocitta (2 specii) Corvinae Garrulus (3 specii) Ptilostomus Zavattariornis Podoces (4 specii) Pica – coțofene (7 specii) Nucifraga (4 specii) Corvus sensu lato Coloeus (2 specii) Corvus – corbi, ciori (50 specii)

Sistematică

Familia corvidelor conține 21 genuri și 131 specii.^[7]

Genul Platysmurus

• Platysmurus leucopterus
• Platysmurus aterrimus

Genul Temnurus

• Temnurus temnurus

Genul Crypsirina

• Crypsirina temia
• Crypsirina cucullata

Genul Dendrocitta

• Dendrocitta vagabunda
• Dendrocitta formosae
• Dendrocitta occipitalis
• Dendrocitta cinerascens
• Dendrocitta leucogastra
• Dendrocitta frontalis
• Dendrocitta bayleii

Genul Pyrrhocorax

• Pyrrhocorax pyrrhocorax
• Pyrrhocorax graculus

Genul Urocissa

• Urocissa ornata
• Urocissa caerulea
• Urocissa flavirostris
• Urocissa erythroryncha
• Urocissa whiteheadi

Genul Cissa

• Cissa chinensis
• Cissa hypoleuca
• Cissa thalassina
• Cissa jefferyi

Genul Perisoreus

• Perisoreus canadensis
• Perisoreus infaustus
• Perisoreus internigrans

Genul Cyanopica

• Cyanopica cooki
• Cyanopica cyanus

Genul Garrulus

• Garrulus glandarius
• Garrulus lanceolatus
• Garrulus lidthi

Genul Zavattariornis

• Zavattariornis stresemanni

Genul Ptilostomus afer

• Ptilostomus afer

Genul Podoces

• Podoces hendersoni
• Podoces biddulphi
• Podoces panderi
• Podoces pleskei

Genul Pica

• Pica pica
• Pica mauritanica
• Pica asirensis
• Pica bottanensis
• Pica serica
• Pica hudsonia
• Pica nutalli

Genul Nucifraga

• Nucifraga columbiana
• Nucifraga caryocatactes
• Nucifraga hemispila
• Nucifraga multipunctata

Genul Corvus

• Corvus dauuricus
• Corvus monedula
• Corvus nasicus
• Corvus jamaicensis
• Corvus leucognaphalus
• Corvus capensis
• Corvus ossifragus
• Corvus sinaloae
• Corvus imparatus
• Corvus palmarum
• Corvus hawaiiensis
• Corvus frugilegus
• Corvus crassirostris
• Corvus albicollis
• Corvus corax
• Corvus cryptoleucus
• Corvus ruficollis
• Corvus edithae
• Corvus albus
• Corvus rhipidurus
• Corvus brachyrhynchos
• Corvus caurinus
• Corvus corone
• Corvus pectoralis
• Corvus florensis
• Corvus typicus
• Corvus unicolor
• Corvus enca
• Corvus violaceus
• Corvus validus
• Corvus moneduloides
• Corvus meeki
• Corvus woodfordi
• Corvus fuscicapillus
• Corvus tristis
• Corvus insularis
• Corvus orru
• Corvus bennetti
• Corvus mellori
• Corvus tasmanicus
• Corvus coronoides
• Corvus splendens
• Corvus macrorhynchos
• Corvus kubaryi

Genul Cyanolyca

• Cyanolyca mirabilis
• Cyanolyca nanus
• Cyanolyca pumilo
• Cyanolyca argentigula
• Cyanolyca pulchra
• Cyanolyca cucullata
• Cyanolyca armillata
• Cyanolyca turcosa
• Cyanolyca viridicyanus

Genul Gymnorhinus

• Gymnorhinus cyanocephalus

Genul Aphelocoma

• Aphelocoma unicolor
• Aphelocoma wollweberi
• Aphelocoma ultramarina
• Aphelocoma insularis
• Aphelocoma californica
• Aphelocoma woodhouseii
• Aphelocoma coerulescens

Genul Cyanocitta

• Cyanocitta cristata
• Cyanocitta stelleri

Genul Cyanocorax

• Cyanocorax luxuosus
• Cyanocorax violaceus
• Cyanocorax cyanomelas
• Cyanocorax cristatellus
• Cyanocorax coeruleus
• Cyanocorax morio
• Cyanocorax colliei
• Cyanocorax formosus
• Cyanocorax yncas
• Cyanocorax mystacalis
• Cyanocorax dickeyi
• Cyanocorax affinis
• Cyanocorax heilprini
• Cyanocorax hafferi
• Cyanocorax cyanopogon
• Cyanocorax chrysops
• Cyanocorax cayanus
• Cyanocorax melanocyaneus
• Cyanocorax yucatanicus
• Cyanocorax sanblasianus
• Cyanocorax beecheii

Habitatul și răspândire

Este o familie cosmopolită, răspândită pe aproape întreaga suprafață a Pământului, lipsind doar în ținuturile antarctice, Noua Zeelandă și în unele insule polineziene.

Trăiesc și în cele mai nordice ținuturi arctice și de mare altitudine, precum și în deșerturi și în pădurile temperate și tropicale.

În România corvidele sunt răspândite în cele mai variate peisaje ale țării, începînd cu zonele joase, umede, ale Deltei Dunării, în ținuturile cultivate presărate cu pâlcuri de arbori, în pădurile de șes și de deal cu arbori și arbuști, până în pădurile montane de amestec și conifere pure. În ultimele decenii se observă o pătrundere tot mai mare a unor specii de corvide în mediul urban, tinzând a forma populații antropofile.

Descrierea

Sunt unele din cele mai mari păsări dintre paseriforme. Au talie mijlocie și mare, având talia de la aceea a porumbelului, la stăncuțe, până la aceea a corbului, acesta fiind cel mai mare reprezentant al grupului din România.

Corvidele au corpul robust. Au ciocul puternic, relativ lung, drept sau puțin îndoit și ascuțit, conic, deasupra rotund, comprimat lateral, cu tăișuri ascuțite; mandibula superioară este înaltă, boltită, mai lungă decât cea inferioară, peste care poate să se încovoaie, dar nu este dințată la vârful său. Baza ciocului este acoperită cu vibrize dese și tari, în formă de peri, care acoperă, de regulă, și nările. Aripile potrivit de lungi, în general, late și ascuțite, prima remige, de diferite lungimi, totuși, totdeauna cel puțin pe jumătate lungă ca a II-a; remigea a IV-a, de obicei cea mai lungă. Coada de mărime mijlocie, rotunjită sau cuneiformă. Picioarele sunt mari și puternice, degetele libere, cu ghiare prevăzute dedesubt cu două tăișuri; tarsul, de regulă, mai lung decât degetul mijlociu, anterior solzos. Penele sunt în general de culoare neagră sau sură, dar la unele specii sunt foarte viu și pestriț colorate. Sexele sunt, în general, asemănătoare.

Glasul

Corvidele nu cântă, iar glasul lor este țipător și neplăcut. Unele sunt bune imitatoare ale glasului altor păsări, precum și a vocii omenești.

Comportamentul

Corvidele sunt păsări cu o dezvoltare psihică complexă, ceea ce le-a dat posibilitatea să ocupe nișe ecologice foarte variate, ele având și o mare putere de adaptare. Prin obiceiurile, adaptabilitatea și mai ales prin dezvoltarea lor psihică complexă, corvidele sunt considerate printre cele mai evoluate familii dintre paseriforme. Au instinctul social dezvoltat, multe corvide sunt păsări gregare, care cuibăresc adesea în colonii și călătoresc în cârduri mari. Se pot îmblânzi și dresa cu ușurință.

Hrana

Au un regim de hrană foarte variat, fiind carnivore ori vegetariene, dar de cele mai multe ori sunt omnivore. Hrana o iau, în general, de pe sol. Sunt răpitoare îndrăznețe și viclene, dar foarte prudente, ele distrug ouă, pui, dar și semințe, fructe, legume etc.

Reproducerea

Cuibul și-l fac în arbori între crengi, în scorburi, în crăpături de stânci sau de ziduri, în găuri din maluri, în ornamentațiile clădirilor, în coșuri de case părăsite și chiar pe pământ. Depun, de regulă, câte trei până la nouă ouă verzi ori albăstrui, cu pete negre, brune ori cenușii, care sunt clocite în 17-20 zile. Puii ies din ou golași sau acoperiți numai cu puțin puf și părăsesc cuibul numai când pot să zboare.

Deplasări sezoniere

Unele specii sunt migratoare, altele sedentare, chiar și în ținuturi cu ierni foarte reci.

Importanța

Deși consumă multe insecte dăunătoare, sunt, totuși, în general, stricătoare (atât pentru sectorul agricol, cât și pentru cel cinegetic) prin pagubele produse în culturi și prin distrugerea ouălor și puilor de la multe specii de păsări utile omului.

Specii din România

Denumirea științifică latină	Denumirea română	Subspecii	Categorie fenologică[8]	Populația estimată din România[9]	Statutul IUCN, Imaginea
Familia: Corvidae
Garrulus glandarius (Linnaeus, 1758)[10][11]	Gaiță, Zaică, Ghindar, Mătieș, Zăicoi, Galiță, Zaiță, Gaică.	Garrulus glandarius glandarius (Linnaeus, 1758)	Sedentară, cuibăritore. Cuibărește atât în regiunea pădurilor de conifere din Carpați, cât și în cele din zona deluroasă și de șes. În ultimii ani s-a înmulțit foarte mult, pătrunzând și în orașe. Toamna, la șes, apar populații din zona de munte și chiar din țări nordice.	În România populația cuibăritoare este estimată a fi între 250.000 și 500.000 de perechi.	[12]
Pica pica (Linnaeus, 1758)[13][14]	Coțofană, Coțofană, Țarcă, Ciorcobară, Ciorobară, Țăcușă, Sorcă, Caragață, Carăgașcă, Sârca, Sirică, Hârhastă, Cioice, Sarcoi.	Pica pica pica (Linnaeus, 1758)	Sedentară, cuibăritore.	În România populația cuibăritoare este mare și este estimată la 500.000-1.200.000 de perechi cuibăritoare.	[15]
Corvus monedula Linnaeus, 1758, sin. Coloeus monedula (Linnaeus, 1758)[16][17]	Stăncuță, Ceucă, Ceucuță, Ciocă, Ceucușoară, Stăncușoară, Cioară gulerată, Papagal țigănesc.	Corvus monedula spermologus Vieillot, 1817 (Stăncuță, include Corvus monedula turrium (Ch.L.Brehm, 1831) - Stăncuță transilvană); Corvus monedula soemmerringii J. G. Fischer von Waldheim, 1811 (Stăncuță gulerată, Ceucuță gulerată, Cioară gulerată)	Sedentară, cuibăritore	În România efectivul acestei specii a fost estimat la 180.000-360.000 de perechi cuibăritoare.	[18]
Corvus frugilegus Linnaeus, 1758[19][20]	Cioară de semănătură, Cioară de sămănătură, Cioroi, Cioară de câmpie.	Corvus frugilegus frugilegus Linnaeus, 1758	Sedentară, cuibăritore. Toamna o parte a populațiilor clocitoare din România se deplasează spre S-V Europei; în schimb sosesc populațiile din N-E arealului.	Pentru România au fost estimate un număr de 350.000-420.000 de perechi cuibăritoare.	[21]
Corvus corax Linnaeus, 1758[22][23]	Corb, Corcan, Corac, Groncan, Croncău.	Corvus corax corax Linnaeus, 1758	Este sedentară și cuibărește mai ales în pădurile muntoase din Carpați, dar și în regiuni mai joase și chiar în Delta Dunării în pădurile Letea și Caraorman.	Pentru România, populația estimată este de 27.000-55.000 de perechi cuibăritoare.	[24]
Corvus cornix (Linnaeus, 1758)[25][26][27]	Cioară grivă, Cioară cenușie, Cioară sură, Cioară de pădure, Tioară, Orgnie, Cioracă.	Corvus cornix cornix Linnaeus, 1758 (Cioară grivă, Cioară grivă ardeleană), unii autori consideră că cioara grivă este o subspecie (Corvus corone cornix Linnaeus, 1758) a speciei Corvus corone; Corvus cornix sardonius (Corvus corone sardonius) Kleinschmidt, 1903 (Cioară grivă românească, Cioară cenușie românească, Cioară sură românească, Cioară sură balcanică, Cioară grivă sudică), unii autori o includ în Corvus cornix sharpii Oates, 1889 (sin. Corvus corone sharpii Oates, 1889)	Este o specie sedentară și cuibărește în arbori. Este o pasăre frecvent întâlnită atât în landșaftul agrar, cât și în localități. Iarna mai sosesc și exemplare nordice.	În România efectivul a fost estimat la 250.000-400.000 de perechi cuibăritoare.	[28]
Corvus corone Linnaeus, 1758[29]	Cioară neagră, Cioară fumurie.	Corvus corone corone Linnaeus, 1758	Este răspândită în vestul Europei. Oaspete de iarnă. Oaspete de vară, cuibărește rar în vestul României, în regiuni joase și deluroase.[8][30]	Specie rară	[31]
Nucifraga caryocatactes (Linnaeus, 1758)[32][33]	Alunar, Nucar, Nucșoară, Gaiță de munte, Gaiță alpină.	Nucifraga caryocatactes caryocatactes (Linnaeus, 1758 - sedentară). Iarna sau în pasaj, apare uneori subspecia siberiană Nucifraga caryocatactes macrorhynchos C. L. Brehm, 1823 (Alunar răsăritean, Gaiță de munte cu cioc subțire, Alunar cu cioc subțire, Gaiță alpină cu cioc subțire).	Sedentară, cuibăritoare.	În România se estimează a fi prezente un număr de 50.000-100.000 de perechi cuibăritoare, acestea reprezentând una din cele mai mari populații din Europa.	[34]
Pyrrhocorax graculus (Linnaeus, 1766)[35]	Stâncuță alpină.	Pyrrhocorax graculus graculus (Linnaeus, 1766)	Se bănuiește că ar fi existat în Carpați, literatura de specialitate menționînd-o ca posibilă după un exemplar ce ar fi fost colectat în Transilvania la începutul secolului trecut.[8][30]	Specie foarte rară.	[36]
Pyrrhocorax pyrrhocorax (Linnaeus, 1758)[37]	Stâncuță de munte	?	Accidentală.	Specie foarte rară.[38]	[39]

Specii din Republica Moldova

Denumirea științifică latină	Denumirea română	Subspecii	Categorie fenologică [40][41]	Populația estimată din Republica Moldova [42]	Statul IUCN, Imaginea
Ordinul: Passeriformes
Familia: Corvidae
Garrulus glandarius (Linnaeus, 1758)[43][44]	Gaiță	Garrulus glandarius glandarius (Linnaeus, 1758)	Sedentară, cuibăritoare	Specie comună. Populație în creștere	[45]
Pica pica (Linnaeus, 1758)[46][47]	Coțofană	Pica pica fennorum Lönnberg, 1927	Sedentară, cuibăritoare	Specie comună. Populație în creștere	[48]
Corvus monedula Linnaeus, 1758[49][50]	Stăncuță	Corvus monedula monedula Linnaeus, 1758	Sedentară, cuibăritoare	Specie comună. Efectiv redus în ultimele decenii	[51]
Corvus frugilegus Linnaeus, 1758[52][53]	Cioară de semănătură	Corvus frugilegus frugilegus Linnaeus, 1758	Sedentară, cuibăritoare	Specie comună. Efectiv în creștere în ultimele decenii	[54]
Corvus corax Linnaeus, 1758[55][56]	Corb	Corvus corax corax Linnaeus, 1758	Sedentară, cuibăritoare	Specie comună. Efectiv de câteva mii de păsări. Populație în creștere	[57]
Corvus cornix (Linnaeus, 1758)[58][59][60]	Cioară grivă	Corvus cornix cornix Linnaeus, 1758. Unii autori consideră că cioara grivă este o subspecie (Corvus corone cornix Linnaeus, 1758) a speciei Corvus corone.	Sedentară, cuibăritoare	Specie numeroasă. Este o pasăre frecvent întâlnită atât în landșaftul agrar, cât și în localități.	[61]
Corvus corone Linnaeus, 1758[62]	Cioară neagră	?	Prezență incertă[63]		[64]
Nucifraga caryocatactes (Linnaeus, 1758)[65][66]	Alunar	Nucifraga caryocatactes caryocatactes (Linnaeus, 1758); Nucifraga caryocatactes macrorhynchos C. L. Brehm, 1823 ?	Accidentală. Oaspete de iarnă, care apare neregulat toamna târziu și în timpul iernii.[67]	Specie foarte rară. Pentru prima dată a fost văzut în noiembrie 1980 într-o grădina din satul Scoreni.[68][69][70][63]	[71]