Efim Fradkin
fizician sovietic și rus From Wikipedia, the free encyclopedia
Remove ads
Efim Fradkin (în rusă Ефим Самойлович Фрадкин, Efim Samoilovici Fradkin; n. 24 februarie 1924, Șcedrin, Belarus – d. 25 mai 1999, Moscova) a fost un fizician rus, specialist în fizica particulelor elementare, teoria câmpurilor cuantice și statistica cuantică, academician (din 1990).
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Remove ads
Biografie
Din anul 1948 a lucrat la Institutul de fizică al Academiei de Științe a URSS, sub conducerea academicianului Vitali Ghinzburg. În anul 1951 a susținut teza de candidat în științe, iar în anul 1960 pe cea de doctor. La 24 noiembrie 1970 a fost ales membru corespondent al Academiei de Științe din URSS la secția de fizică nucleară, iar în anul 1990, la 15 decembrie, membru titular academician la aceeași secție a Academiei. A fost membru al PCUS din 1945.
Remove ads
Creația științifică
Fradkin a participat la elaborarea bombei cu hidrogen sovietice, al cărei autor principal a fost Andrei Saharov. Este cunsocut ca unul dintre cei mai citați fizicieni-teoreticieni sovietici în domeniile abstracte ale teoriei câmpurilor, teoriilor de calibru (gauge) și statisticii cuantice.
Discipoli
- Igor Batalin
- Grigorii Vilkovîski
- Boris Voronov
- Igor Tiutin
- Dmitri Gitman
Lucrări principale
- Д. М. Гитман, Е. С. Фрадкин, Ш. М. Шварцман. Квантовая электродинамика с нестабильным вакуумом. — М.: Наука, 1991
- E. S. Fradkin, M. Ya. Palchik. Conformal Quantum Field Theory in D-dimensions, Dordrecht, Kluwer, 1996
- Е. С. Фрадкин. Избранные труды по теоретической физике. — М.: Наука, 2007
Distincții
- Premiul Stalin (1953)
- Premiul Igor Tamm al Academiei de științe a URSS (1980)
- Medalia Dirac (1988)
- Medalia de aur „A. D. Saharov” (1996) pentru lucrări în domeniul teoriei cuantice a câmpurilor
Bibliografie
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads