Mansa Musa
From Wikipedia, the free encyclopedia
Remove ads
Mansa Musa (n. 1280, Imperiul Mali – d. 1337) (a domnit cca. 1312 – cca. 1337) a fost al nouălea[1] Mansa al Imperiului Mali, care a atins apogeul teritorial în timpul domniei sale. Domnia lui Musa este adesea considerată drept perioada de maximă putere și prestigiu a statului Mali, deși el apare mai puțin în tradițiile orale Mandinka(d) decât predecesorii săi.
Musa era excepțional de bogat,[2] într-atât încât contemporanii l-au descris ca fiind de neconceput de bogat; revista Time a relatat: „Nu există cu adevărat o modalitate exactă de a evalua averea lui.”[3] Se știe din manuscrise locale și din relatările călătorilor că averea lui Mansa Musa provenea în principal din controlul și taxarea de către Imperiul Mali a comerțului cu sare din regiunile nordice(d) și, mai ales, din aurul extras și spălat în regiunile Bambuk(d) și Bure(d), la sud. De-a lungul unei perioade foarte îndelungate, Mali acumulase o rezervă mare de aur. Se crede, de asemenea, că Mali era implicat în comerțul cu numeroase alte bunuri, precum fildeș, sclavi, mirodenii, mătăsuri și ceramică. Cu toate acestea, în prezent se cunosc puține lucruri despre amploarea sau mecanismele acestor schimburi comerciale.[2][4]
La momentul urcării lui Musa pe tron, Mali era alcătuit în mare parte din teritoriile fostului Imperiu Ghana, care devenise vasal al statului Mali. Imperiul Mali cuprindea teritorii ce fac parte astăzi din Guineea, Senegal, Mauritania, Gambia și statul modern Mali.
Musa a plecat în pelerinaj (Hajj) la Mecca în anul 1324, călătorind cu un anturaj imens și cu o cantitate vastă de aur. Pe drum, a petrecut un timp în Cairo, unde generozitatea sa extravagantă este spusă că a influențat vizibil valoarea aurului în Egipt și a atras atenția lumii musulmane în ansamblu.
Musa a extins granițele Imperiului Mali, în special prin încorporarea orașelor Gao și Timbuktu în teritoriul său. A căutat legături mai strânse cu restul lumii musulmane, în special cu sultanatele Mameluc și Marinid. A recrutat savanți din lumea islamică largă pentru a călători în Mali, cum a fost poetul andaluz Abu Ishaq al-Sahili, și a contribuit la transformarea orașului Timbuktu într-un centru de învățare islamică.
Domnia sa este asociată cu numeroase proiecte de construcție, inclusiv o parte a Moscheii Djinguereber din Timbuktu.
Remove ads
Nume și titluri
Numele personal al lui Mansa Musa era Musa (în arabă: موسى, romanizat: Mūsá), același cu numele Moise în islam. Mansa, care în limba mandé înseamnă „conducător” sau „rege”,[5][6] era titlul purtat de suveranul Imperiului Mali.
În tradiția orală și în Cronicile din Timbuktu, Musa este cunoscut și sub numele de Kanku Musa.[7] În tradiția mandé, era obișnuit ca numele unei persoane să fie precedat de numele mamei sale, astfel că Kanku Musa înseamnă „Musa, fiul lui Kanku”, deși nu este clar dacă această genealogie este literală. Al-Yafi'i i-a atribuit lui Musa numele Musa ibn Abi Bakr ibn Abi al-Aswad (în arabă: موسى بن أبي بكر بن أبي الأسود, romanizat: Mūsā ibn Abī Bakr ibn Abī al-Aswad), iar Ibn Hajar i-a dat numele Musa ibn Abi Bakr Salim al-Takruri (în arabă: موسى بن أبي بكر سالم التكروري, romanizat: Mūsā ibn Abī Bakr Salim al-Takruri).
Musa primește adesea titlul de Hajji în tradiția orală, deoarece a efectuat pelerinajul la Mecca (hajj). În limba songhai, conducătorii Imperiului Mali, precum Musa, erau cunoscuți sub denumirea de Mali-koi, koi fiind un titlu care exprima autoritatea asupra unei regiuni – cu alte cuvinte, „conducătorul Maliului”.[8]
Remove ads
Surse istorice
O mare parte din ceea ce se știe despre Mansa Musa provine din surse arabe scrise după pelerinajul său la Mecca, în special din scrierile lui Al-Umari(d) și Ibn Khaldun. În timp ce se afla în Cairo, în timpul hajjului, Musa s-a împrietenit cu oficiali precum Ibn Amir Hajib, care a aflat de la el informații despre el și despre țara sa, și care mai târziu a transmis aceste cunoștințe unor istorici precum Al-Umari.
Informații suplimentare provin din două manuscrise din secolul al XVII-lea scrise la Timbuktu: Tarikh Ibn al-Mukhtar și Tarikh al-Sudan(d). Tradiția orală, transmisă de jeliw (sg. jeli), cunoscuți și sub numele de griot, include relativ puține informații despre Musa, comparativ cu alte părți ale istoriei Maliului, predecesorii săi cuceritori bucurându-se de o mai mare proeminență.
Remove ads
Linie genealogică
Conform lui Djibril Tamsir Niane(d), tatăl lui Musa se numea Faga Leye, iar mama sa ar fi putut purta numele Kanku. Faga Leye era fiul lui Abu Bakr, fratele lui Sunjata(d), primul mansa (rege) al Imperiului Mali.
Ibn Khaldun nu îl menționează pe Faga Leye, referindu-se la Musa ca Musa ibn Abu Bakr. Aceasta poate fi interpretată fie ca „Musa, fiul lui Abu Bakr”, fie ca „Musa, descendent al lui Abu Bakr.” Totuși, este puțin probabil ca Abu Bakr să fi fost tatăl direct al lui Musa, din cauza perioadei lungi dintre domnia lui Sunjata și cea a lui Musa.[9]
Ibn Battuta, care a vizitat Mali în timpul domniei fratelui lui Musa, Sulayman, a relatat că bunicul lui Musa se numea Sariq Jata. Este posibil ca Sariq Jata să fie un alt nume pentru Sunjata, care în realitate era unchiul bun al lui Musa.
Această afirmație, împreună cu utilizarea de către Ibn Khaldun a numelui „Musa ibn Abu Bakr”, l-a determinat pe istoricul François-Xavier Fauvelle să propună ipoteza că Musa era de fapt fiul lui Abu Bakr I, nepot al lui Sunjata prin fiica acestuia.
Succesiunea prin linie maternă, considerată posibil ilegitimă, ar fi putut duce la încercări ulterioare de a o șterge din istorie, fapt care ar explica confuzia privind originea lui Musa în sursele istorice.
Această ostilitate față de ramura dinastiei Keita din care făcea parte Musa ar putea explica și absența lui relativă din tradițiile orale sau tonul negativ în care este prezentat de acestea.
Primii ani ai vieții și ascensiunea la putere
Data nașterii lui Musa este necunoscută, însă se crede că era un tânăr în anul 1324.
Tarikh al-fattash susține că Musa l-a ucis accidental pe Kanku într-un moment anterior pelerinajului său la Mecca (hajj).
Musa a urcat pe tron la începutul anilor 1300, în împrejurări neclare. Potrivit relatărilor proprii ale lui Musa, predecesorul său ca Mansa al Imperiului Mali, presupus a fi Muhammad ibn Qu(d),[10] a lansat două expediții pentru a explora Oceanul Atlantic (200 de nave pentru prima misiune exploratorie și 2.000 de nave pentru a doua). Mansa a condus personal a doua expediție și l-a numit pe Musa drept locțiitor al său pentru a conduce imperiul până la întoarcerea sa.[11] Când acesta nu s-a mai întors, Musa a fost încoronat mansa, ceea ce a marcat o schimbare a liniei de succesiune de la descendenții lui Sunjata la descendenții fratelui său, Abu Bakr.[12]
Unii istorici moderni au pus la îndoială versiunea lui Musa, sugerând că este posibil ca el să-și fi detronat predecesorul și să fi inventat povestea despre expediția maritimă pentru a justifica preluarea puterii.[13][14] Cu toate acestea, posibilitatea unei astfel de călătorii a fost luată în serios de mai mulți istorici.
Remove ads
Domnia timpurie
Musa era un tânăr când a devenit Mansa, posibil în jurul vârstei de douăzeci de ani. Având în vedere grandoarea pelerinajului său (hajj) care a urmat, este probabil că Musa și-a petrecut o mare parte din primii ani de domnie pregătindu-l. Printre aceste pregătiri s-ar fi numărat probabil și raiduri pentru capturarea și înrobirea oamenilor din regiunile vecine, întrucât suita lui Musa includea multe mii de sclavi; istoricul Michael Gomez estimează că Mali ar fi putut captura peste 6.000 de sclavi pe an în acest scop. Probabil din acest motiv, începutul domniei lui Musa a fost marcat de conflicte militare continue cu societățile ne-musulmane vecine. În anul 1324, aflat la Cairo, Musa a declarat că a cucerit 24 de orașe împreună cu districtele lor înconjurătoare.[15]
Remove ads
Pelerinaj la Mecca
Musa era musulman, iar pelerinajul său la Mecca (hajj) l-a făcut cunoscut în întreaga Africă de Nord și în Orientul Mijlociu. Pentru Musa, islamul era „o poartă de intrare în lumea cultivată a Mediteranei de Est”.[16] El și-a dedicat mult timp promovării și consolidării religiei în interiorul imperiului său. Când a plecat din Mali pentru Hajj, l-a lăsat pe fiul său, Muhammad, să conducă în absența sa.[17]
Musa și-a realizat pelerinajul între anii 1324 și 1325, parcurgând aproximativ 4.300 km.[18][19] Procesiunea sa ar fi inclus peste 12.000 de sclavi, toți îmbrăcați în brocart și mătase din Yemen, fiecare purtând câte 1,8 kg de lingouri de aur. Heraldici îmbrăcați în mătase, purtând bastoane de aur, organizau caii și se ocupau de bagaje.
Musa a furnizat tot ce era necesar pentru caravană, hrănind întreaga suită de oameni și animale.[16] Acele animale includeau 80 de cămile, fiecare încărcată cu între 23 și 136 kg de praf de aur. Musa oferea aur celor săraci pe care îi întâlnea de-a lungul drumului. Nu doar că a făcut donații în orașele prin care a trecut în drum spre Mecca – inclusiv Cairo și Medina – dar a și schimbat aur pe suveniruri. Se spune că a construit câte o moschee în fiecare vineri.
Shihab al-Din al-‘Umari, care a vizitat Cairo la scurt timp după pelerinajul lui Musa, a remarcat că acesta a fost „o demonstrație extravagantă de putere, bogăție și fast fără precedent”.[20] Musa a pus un accent deosebit pe etalarea bogăției națiunii sale.
Musa și suita sa au ajuns la periferia orașului Cairo în iulie 1324. Au campat timp de trei zile lângă Piramidele din Giza, înainte de a traversa Nilul în Cairo, pe 19 iulie.
În timpul șederii sale la Cairo, Musa s-a întâlnit cu sultanul mameluc Al-Nasir Muhammad(d), al cărui domnie mai fusese martora unui alt mansa, Sakura(d), care făcuse și el pelerinajul la Mecca (Hajj). Sultanul al-Nasir se aștepta ca Musa să i se prosterneze (să se plece până la pământ în semn de supunere), însă Musa a refuzat inițial să facă acest gest. Când, în cele din urmă, s-a înclinat, Musa a spus că o face doar în fața lui Dumnezeu și pentru Dumnezeu.
În ciuda acestui moment inițial stânjenitor, cei doi conducători s-au înțeles bine și au făcut schimb de daruri. Musa și suita sa au oferit și cheltuit cu generozitate în timpul șederii lor la Cairo.
Musa a locuit în cartierul Qarafa din Cairo și s-a împrietenit cu guvernatorul acestuia, Ibn Amir Hajib, care a aflat multe informații despre Imperiul Mali de la el. Musa a rămas în Cairo timp de trei luni, plecând pe 18 octombrie împreună cu caravana oficială către Mecca.
Generozitatea lui Musa a continuat pe măsură ce înainta spre Mecca, oferind daruri pelerinilor și locuitorilor din Medina și Mecca. În timpul șederii sale la Mecca, a izbucnit un conflict între un grup de pelerini din Mali și un grup de pelerini turci în interiorul moscheii Masjid al-Haram. S-au scos săbiile, dar înainte ca situația să degenereze, Musa și-a convins oamenii să se retragă.
Musa și suita sa au rămas mai mult timp în Mecca după ultima zi a pelerinajului (Hajj). Călătorind separat de caravana principală, drumul lor de întoarcere spre Cairo a fost lovit de catastrofe. Până când au ajuns la Suez, mulți dintre pelerinii din Mali muriseră de frig, foamete sau în urma atacurilor bandiților, iar o mare parte din proviziile lor fusese pierdută. Rămași fără bani, Musa și suita sa au fost nevoiți să împrumute bani și să revândă o mare parte din ceea ce cumpăraseră în Cairo înainte de Hajj, iar Musa a ajuns dator la mai mulți negustori, precum Siraj al-Din. Totuși, Al-Nasir Muhammad i-a răspuns lui Musa cu generozitate, oferindu-i daruri în semn de recunoștință pentru generozitatea sa anterioară.
În drumul său de întoarcere, Musa l-a întâlnit pe poetul andaluz Abu Ishaq al-Sahili(d), a cărui elocvență și cunoștințe în jurisprudență l-au impresionat profund și pe care l-a convins să îl însoțească în Mali. Alături de al-Sahili, Musa a adus în Mali și alți savanți, inclusiv juriști ai școlii de drept malikit.[21]
Potrivit Tarikh al-Sudan(d), orașele Gao și Timbuktu s-au supus autorității lui Mansa Musa în timpul călătoriei sale de întoarcere în Mali.[22] Totuși, este puțin probabil ca un grup de pelerini, chiar și înarmați, să fi putut cuceri un oraș bogat și puternic precum Gao. Conform unei versiuni relatate de Ibn Khaldun, generalul lui Musa, Saghmanja, a fost cel care a cucerit Gao. O altă versiune afirmă că Gao fusese cucerit deja în timpul domniei lui Mansa Sakura(d).[23] Este posibil ca dominația Mali asupra orașului Gao să fi fost slabă, necesitând ca mansa să-și reafirme periodic autoritatea, sau ar putea fi pur și simplu o eroare din partea lui al-Sadi, autorul Tarikh al-Sudan.
Remove ads
Domnie ulterioară
Construcții în Mali
Musa a inițiat un vast program de construcții, ridicând moschei și medrese în orașele Timbuktu și Gao. Cel mai notabil proiect a fost construirea centrului de învățământ Sankore Madrasah (sau Universitatea Sankore), realizat în timpul domniei sale.[24]
În această perioadă, nivelul de trai urban în principalele centre ale Mali era avansat. Sergio Domian, un savant italian în domeniul artei și arhitecturii, a scris despre această epocă: „Astfel s-a pus temelia unei civilizații urbane. La apogeul puterii sale, Mali avea cel puțin 400 de orașe, iar interiorul deltei Nigerului era foarte dens populat.”[25]
Economie și educație
Se consemnează că Mansa Musa a călătorit prin orașele Timbuktu și Gao în drumul său spre Mecca și le-a incorporat în imperiul său când s-a întors, în jurul anului 1325. El a adus arhitecți din Andaluzia, o regiune din Spania, și din Cairo pentru a construi marele său palat din Timbuktu și marea Moschee Djinguereber, care încă există și astăzi.
Timbuktu a devenit rapid centrul comerțului, culturii și Islamului; piețele atrăgeau comercianți din Hausaland, Egipt și alte regate africane, iar în oraș a fost fondată o universitate (precum și în orașele maliene Djenné și Ségou). Islamul s-a răspândit prin piețe și universitate, transformând Timbuktu într-un important centru de învățământ islamic. Vestea despre bogăția orașului imperiului Malian a ajuns până în sudul Europei, iar negustorii din Veneția, Granada și Genova au început să includă Timbuktu pe hărțile lor pentru a face schimb de mărfuri manufacturate pe aur.
Universitatea Sankore din Timbuktu a fost reorganizată în timpul domniei lui Musa, fiind completată cu juriști, astronomi și matematicieni.[26] Această universitate a devenit un centru important de învățământ și cultură, atrăgând savanți musulmani din întreaga Africă și Orientul Mijlociu către Timbuktu.
În 1330, regatul Mossi(d) a invadat și cucerit orașul Timbuktu. Gao fusese deja capturat de generalul lui Musa, iar Musa a recucerit rapid Timbuktu, a construit un zid de apărare și o fortăreață de piatră și a așezat o armată permanentă pentru a proteja orașul de viitori invadatori. Deși palatul lui Musa a dispărut de atunci, universitatea și moscheea încă mai există în Timbuktu.
Remove ads
Moarte
Data morții lui Mansa Musa este incertă. Folosind lungimile domniilor raportate de Ibn Khaldun și calculând înapoi de la moartea lui Mansa Suleyman în 1360, Musa ar fi murit în 1332. Totuși, Ibn Khaldun menționează că Musa a trimis un trimis pentru a-l felicita pe Abu al-Hasan Ali(d) pentru cucerirea Tlemcenului, care a avut loc în mai 1337, dar când Abu al-Hasan(d) a trimis un răspuns, Musa murise deja, iar Suleyman era pe tron, ceea ce sugerează că Musa a murit în 1337. Pe de altă parte, al-Umari, scriind la circa 1337, la doisprezece ani după pelerinajul lui Musa, susținea că Musa s-a întors în Mali cu intenția de a abdica și de a se retrage la Mecca, dar a murit înainte de a putea face acest lucru, sugerând o dată chiar anterioară lui 1332.
Este posibil ca de fapt fiul lui Musa, Maghan, să fi felicitat pe Abu al-Hasan sau să fi primit trimisul acestuia după moartea lui Musa. Această ipoteză este susținută de faptul că Ibn Khaldun îl numește pe Suleyman fiul lui Musa în pasajul respectiv, ceea ce indică o posibilă confuzie între fratele lui Musa, Suleyman, și fiul său, Maghan. Alternativ, este posibil ca cei patru ani de domnie atribuiți de Ibn Khaldun lui Maghan să se refere la perioada în care el a guvernat Mali în timpul pelerinajului tatălui său, iar domnia sa proprie să fi fost scurtă. Nehemia Levtzion(d) a considerat anul 1337 ca fiind cea mai probabilă dată a morții lui Musa, opinie acceptată și de alți cercetători.
Remove ads
Moștenire
Domnia lui Musa este adesea considerată epoca de aur a Imperiului Mali, dar această percepție se datorează, cel mai probabil, faptului că domnia sa este cea mai bine documentată în sursele arabe, și nu neapărat pentru că el ar fi fost cel mai bogat sau cel mai puternic mansa al Mali. Teritoriul Imperiului Mali a atins apogeul în timpul domniilor lui Musa și a fratelui său Sulayman, acoperind regiunea Sudan-Sahel din Africa de Vest.
În tradiția orală mandé, interpretată de jeliw (griots), Musa este mai puțin renumit. El este criticat pentru că ar fi fost necredincios tradiției, iar unii jeliw consideră că Musa a risipit bogățiile Maliului. Totuși, unele trăsături ale lui Musa au fost incorporate în figura numită Fajigi în tradiția orală mandé, ceea ce se traduce prin „tatăl speranței”. Fajigi este amintit ca fiind cel care a călătorit la Mecca pentru a aduce obiecte ceremoniale numite boliw, care au un rol important în religia tradițională mandé. Ca Fajigi, Musa este uneori confundat cu Fakoli, un personaj cunoscut ca fiind generalul principal al lui Sunjata. Figura lui Fajigi combină atât elemente islamice, cât și credințe tradiționale.[27]
Numele „Musa” a devenit aproape sinonim cu pelerinajul în tradiția mandé, astfel încât alte personaje amintite ca făcând pelerinajuri, precum Fakoli, sunt de asemenea numite Musa.
Avere
Mansa Musa este renumit pentru averea și generozitatea sa. În secolul 21, unele articole online au susținut că ar fi cea mai bogată persoană din toate timpurile, însă istorici precum Hadrien Collet susțin că averea lui Musa este imposibil de calculat cu exactitate. Sursele arabe contemporane probabil încercau să exprime că Musa avea mai mult aur decât credeau posibil, mai degrabă decât să ofere o cifră exactă. Totodată, este dificil să compari semnificativ averea unor figuri istorice precum Musa, din cauza dificultății de a separa averea personală a unui monarh de cea a statului și din cauza diferențelor majore între societăți.
Se estimează că Musa ar fi luat cu el în pelerinaj până la 18 tone de aur, echivalentul a peste 1,397 miliarde USD în 2024.[28] Musa însuși a amplificat imaginea unei bogății vaste și inepuizabile, răspândind zvonuri că aurul creștea ca o plantă în regatul său.
Conform unor scriitori arabi, generozitatea lui Musa a cauzat deprecierea valorii aurului în Egipt. Al-Umari a spus că înainte de sosirea lui Musa, un mithqal de aur valora 25 dirhami de argint, dar după ce Musa a trecut prin Egipt, prețul a scăzut sub 22 dirhami și nu a depășit acest prag timp de cel puțin doisprezece ani. Deși acest fapt a fost descris ca având un impact devastator asupra economiei egiptene, istoricul Warren Schultz a argumentat că fluctuațiile prețului aurului în Egiptul Mameluc erau în limite normale.
Bogăția Imperiului Mali nu provenea din controlul direct asupra zonelor producătoare de aur, ci din comerț și tribut. Aurul pe care Musa l-a dus în pelerinaj probabil reprezenta ani întregi de tribut acumulat, pe care Musa și l-a petrecut adunând în timpul domniei sale timpurii. O altă sursă de venit pentru Mali în timpul domniei lui Musa a fost impozitarea comerțului cu cupru.
Mai mulți autori contemporani, precum Ibn Battuta, Ibn al-Dawadari(d) și Al-Umari(d), spun că Mansa Musa a rămas fără bani în timpul călătoriei spre Mecca și a fost nevoit să împrumute de la comercianții egipteni, la o dobândă mare, pe drumul de întoarcere. Al-Umari și Ibn Khaldun menționează că împrumuturile fie nu au fost rambursate niciodată, fie doar parțial.[29][30][31] Alte surse nu sunt de acord dacă datoriile au fost plătite integral ulterior.[29]
Caracter
Scriitori arabi precum Ibn Battuta și Abdallah ibn Asad al-Yafii au lăudat generozitatea, virtuțile și inteligența lui Musa.[15][26] Ibn Khaldun a spus că „a fost un om drept și un mare rege, iar poveștile despre justiția sa încă se povestesc.”
Remove ads
Note
Bibliografie
Lectură suplimentară
Legături externe
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads