Matriarhat

From Wikipedia, the free encyclopedia

Matriarhat
Remove ads

Matriarhatul este acea perioadă timpurie din istoria lumii, situată în preistorie, în care apartenența la gintă se stabilea pe linie descendentă maternală.

Thumb
Patru generații de femei din tribul Hopi-Tewa, 1901

În evoluția sa, matriarhatul a cunoscut două etape:

  • matriarhatul timpuriu: (în paleoliticul târziu și în neoliticul timpuriu) caracterizat prin deplina egalitate a femeii cu bărbatul
  • matriarhatul dezvoltat: (în neoliticul dezvoltat) caracterizat prin poziția dominantă a femeii, ca urmare a creșterii rolului ei în viața socială și mai ales în cea economică.
Remove ads

Matriarhatul timpuriu

Matriarhatul timpuriu s-a caracterizat prin activități ca: vânătoare, cules, pescuit primitiv. Ginta matriarhală era legată de o altă gintă (exogamie duală) prin familia de grup, care cu timpul se transformă în familie-pereche. O altă caracteristică o constituie așezarea dislocală în mai multe locuințe și matrilocală într-o singură locuință.

Matriarhatul dezvoltat

Matriarhatul dezvoltat este caracterizat prin practicarea agriculturii cu unelte primitive (cum ar fi săpăliga), prin dezvoltarea gintei matriarhale, consolidarea tribului, a familiei-pereche. Așezarea matrilocală devine preponderentă.

La sfârșitul epocii neolitice, apar elementele descompunerii matriarhatului, pentru ca în epoca bronzului să fie înlocuit cu patriarhatul.

Definiții, conotații și etimologie

Termenul „matriarhat” a fost folosit pentru prima dată de E.B. Taylor în articolul „Sistemul familiei matriarhale” (1896). Taylor a afirmat că matriarhatul nu înseamnă că femeia conduce familia ci că rudele de sex masculin din partea mamei își asumă conducerea.[1]

Potrivit Oxford English Dictionary (OED), matriarhat este o „formă de organizare socială în care mama sau cea mai vârstă femeie este capul familiei, iar descendența și relația sunt calculate prin linia feminină; guvernarea de către o femeie sau femei”.[2] O definiție populară, după James Peoples și Garrick Bailey, este „dominarea femeii”.[3] În cadrul disciplinei academice a antropologiei culturale, conform OED, matriarhatul este o „cultură sau comunitate în care un astfel de sistem predomină"[2] sau o „familie, societate, organizație etc., dominată de o femeie sau de femei". În general, antropologia, potrivit lui William A. Haviland, este „domnia femeilor”. Matriarhatul este o societate în care femeiele, în special mamele, au rolul central al conducerii politice, al autorității morale și al controlului proprietății, dar nu include o societate care ocazional este condusă de o femeie din motive non-matriarhale sau o ocupație în care femeiele predomină, în general, fără referire la matriarhat, cum ar fi prostituția.

Referințe

Loading related searches...

Wikiwand - on

Seamless Wikipedia browsing. On steroids.

Remove ads