Milla Jovovich
From Wikipedia, the free encyclopedia
Remove ads
Milla Jovovich (n. , Kiev, URSS) este un model american, actriță, cântăreață și designer de modă.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |

Remove ads
Biografie
S-a născut pe 17 decembrie 1975 la Kiev, în Ucraina, iar numele său real este Milica Jovović, cu patronimicul Bogdan. În anul 1980, Milla s-a mutat împreună cu familia sa la Londra, după care la Sacramento, California, într-un final au decis să se stabilească la Los Angeles. La scurt timp după mutare, Milla începe să frecventeze școala și reușește să învețe limba engleză timp de trei luni. La școală Milla a avut parte de o atitudine ostilă din partea colegilor, fapt datorat provenienței sale (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste).[9]
Ca actriță a jucat în foarte multe filme SF sau de acțiune, iar primul său rol l-a jucat în serialul TV The Night Train to Kathmandu, la 13 ani, la doi ani după ce își începuse un drum în modelling.
A fost imaginea mai multor branduri celebre, printre care Revlon și L'Oreal Cosmetics, Dior sau Versace. A jucat de-a lungul carierei sale de actor alături de Ben Affleck, Matthew McConaughey sau Bruce Willis. În anul 2002 a apărut chiar și în jocul video Resident Evil, o adaptare a filmului și în celelalte serii ale sale.
Și-a început cariera de cântăreț în anul 1994, odată cu lansarea albumului The Divine Comedy. A lansat mai multe demo-uri și a semnat coloanele sonore pentru mai multe pelicule.
Jovovich și-a început cariera de model la vârsta de unsprezece ani, când Richard Avedon a inclus-o în reclama Revlon "Cele mai de neuitat femei din lume", și ea a continuat cariera alături de alte nume notabile din industria produselor cosmetice: L'Oréal, Banana Republic, Christian Dior, Versace și Donna Karan. În 1988 a avut primul rol ca profesionistă, apărând în filmul de televiziune "The Night Train to Kathmandu", iar mai tarziu, în același an, Milla a debutat și pe marele ecran cu "Two Moon Junction". După mai multe roluri minore în film și televiziune, a câștigat notorietate cu filmul romantic "The Blue Lagoon" (1991). Jovovich a jucat alături de Bruce Willis, abordând o temă științifico-fantastică în filmul "The Fifth Element" (1997) și mai târziu a jucat un rol important în "The Messenger: The Story of Joan of Arc" (1999). În 2002 a obținut rolul principal în filmele adaptate după jocul video "Resident Evil", "Resident Evil: Apocalypse" (2004) și "Resident Evil: Extinction" (2007).
Pe lângă activitățile din modelling și actorie, Jovovich a lansat un album muzical, "The Divine Comedy", în 1994. A continuat să lanseze versiuni demo pentru alte melodii pe site-ul său oficial, contribuind la coloane sonore de film. În 2003, ea și modelul Carmen Hawk au creat linia de îmbrăcăminte "Jovovich-Hawk". Jovovich are, de asemenea, o companie de producție proprie, "Creature Divertisment".[10]
Remove ads
Filmografie
Film
Televiziune
Jocuri video
Remove ads
Note
Legături externe
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads